Văd că Sorin Oprescu, în ciuda figurii sale de cadavru ambulant, s-a mai lipit la un mandat de primar general al capitalei. Pe merit, zic eu, fiindcă Bucureștiul este de nerecunoscut acum în bine, față de anii trecuți.
Cursivitatea drumurilor este aproape perfectă; transportul funcționează nu chiar ca un ceasornic, dar oricum spre bine; Herăstrăul e la nivelul estetic al parcurilor din capitalele occidentale… Serios, Herăstrăul arată minunat, cu lebedele și rațele sale grațioase și găinățoase, cu acvariumul lui, unde peștii seamănă la zburdălnicie cu niște miei de apă dulce, cu statuile vii – idee copiată de pe La Rambla din Barcelona, dar ce-i rău în asta -, cu terasele unde relaxarea atinge ușor larga majoritate a votanților.
Se zice, probabil că nu fără motiv, că în spatele lucrărilor care au urbanizat la nivel vestic Bucureștiul stă un interes constituit din comisioane. Comisioane grele, pe care apropiații lui Oprescu și le-ar fi tras.
Să zicem că așa stau lucrurile. Și ce-i cu asta ? În primul rând, să nu uităm că Oprescu vine din breasla medicilor, și nu a oricăror medici, ci a celor chirurgi, care nu-și scot bisturiul de la cingătoare fără să vadă jos strălucirea arginților de la pacient. Fără supărare, dar când îți pui un primar medic chirurg, iei în considerare și astfel de aspecte. Aspecte grave oriunde în lume, dar care rămân colaterale în România noastră resemnată.
Pentru că, vorbind deschis, nu-și trag comisioane toți primarii, de la cel din ultimul cătun, până la cel al capitalei ? Nu de asta se fac ei primari ? Lasă-i să fure, atâta timp cât se ocupă puțin și de binele public. Principalul e să fie bine și pentru omul de rând, nu cât de mare e comisionul luat de oamenii primarului.
Îmi pare rău că a trebuit să le spun pe toate cele de mai sus. Acum cinci ani, mai tânăr și mai visător, cu totul altfel gândeam. Dar viața în țara asta nenorocită m-a învățat să văd lucrurile exact așa cum sunt ele.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
