Candidatul independent la Președinția României, doctorul Sorin Oprescu, este naș la Suceava, la sfârșitul acestei săptămâni. Doctorul Oprescu îl cunună pe Romeo Babiaș, un tânăr avocat de 30 de ani, fiul regretatului deputat al Uniunii Polonezilor din România, Johan Peter Babiaș. Împreună cu Sorin Oprescu mai cunună încă o familie din București.
Romeo Babiaș este avocat în capitală, viitoarea sa soție se numește Mădălina și lucrează la o companie aflată în subordinea Guvernului României.
Cununia religioasă va avea loc sâmbătă, la ora 18.00, la Catedrala Catolică din municipiul Suceava, iar petrecerea se va desfășura la restaurantul Imperium.
Romeo Babiaș a refuzat să dea detalii despre evenimentul de sâmbătă, dar pe profilul său de pe hi5 a postat că „Dragostea este efortul pe care îl face un bărbat pentru a se mulțumi cu o singură femeie”.
Familia Babiaș este originară din Vicșani, comuna Mușenița. Tatăl avocatului a reprezentat polonezii în Parlamentul României vreme de trei mandate. Romeo Babiaș s-a stabilit în București, dar societatea sa de avocatură are puncte de lucru în mai multe orașe din țară, printre care Suceava, Iași, Botoșani, Neamț, Cluj, Oradea, Constanța, Galați sau Craiova.