Directorul general al Oracle România, Sorin Mândruțescu, susține că vehicularea numelui său pentru poziția de prim-ministru este „o speculație”.
„Legat de vehicularea numelui meu pentru poziția de prim-ministru pot preciza că o încadrez la speculații. Mă onorează, dar rămâne o speculație. În același registru s-au plasat și speculațiile neconfirmate de numirea mea ca și ministru al Comunicațiilor, anul trecut”, a precizat Mândruțescu, luni, pentru MEDIAFAX.
Numele directorului general al Oracle România fost vehiculat recent în presă pentru ocuparea funcției de prim-ministru în cazul demisiei lui Emil Boc.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la Realiatea TV, că, dacă se pierde majoritatea în Parlament, soluția pe care o va propune clasei politice va fi un premier independent, rămânând de văzut dacă partidele vor accepta. „Dacă se pierde majoritatea, care credeți că va soluția? Premier independent”, a spus Băsescu. El a menționat că rămâne de văzut dacă cei din clasa politică vor accepta soluția.
Băsescu a menționat însă că nu spune că premierul Boc se află la finalul carierei în fruntea Guvernului, dar se constată pierderea majorității la Senat, existând pericolul ca același lucru să se întâlmple și la Cameră.
În luna februarie surse democrat-liberale au declarat că din discuțiile președintelui Traian Băsescu cu reprezentanții PDL a reieșit posibilitatea înlocuirii premierului Emil Boc, o variantă, susținută de șeful statului, fiind numirea unui premier independent. În acest context, presa a vehiculat la acea dată mai multe nume, cum ar fi Mugur Isărescu, Mihai Tănăsescu, Cristian Popa sau Călin Georgescu.