Premierul desemnat Sorin Grindeanu a declarat, la începutul discursului său din Parlament, că prima opțiune de premier a PSD-ALDE, Sevil Shhaideh, ar fi fost o „variantă excelentă”, apreciind că Liviu Dragnea s-a comportat ca un adevărat om de stat, care a evitat o criză politică foarte nocivă, scrie Mediafax.”Le mulțumesc celor care m-au propus în această funcție și care mi-au fost alături în alcătuirea echipei guvernamentale și a programului de guvernare pe care le supun astăzi dezbaterii. Vreau să precizez că prima propunere a PSD pentru funcția de prim-ministru, Sevil Shhaideh, ar fi fost o variantă excelentă pentru conducerea guvernului și e bine că dânsa e alături de mine în echipa viitorului executiv pe care o supun la vot azi în Parlament. Salut în mod deosebit echilibrul domnului președinte Liviu Dragnea, care în ultimele săptămâni s-a comportat ca un adevărat om de stat, punând interesul național mai presus de interesul său personal sau al partidului pe care îl conduce”,a declarat premierul desemnat Sorin Grindeanu.