Sorin Blejnar și Codruț Marta, urmăriți penal pentru evaziune fiscală



Procurorii DIICOT Brașov au început urmărirea penală în cazul fostului șef al ANAF Sorin Blejnar și a fostului său consilier Codruț Marta, într-un dosar în care sunt acuzați de complicitate la evaziune fiscală și sprijinire a unui grup infracțional organizat, în prezent Blejnar fiind audiat.
Sorin Blejnar este la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Brașov, unde procurorii îi prezintă acuzațiile din acest dosar, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sorin Blejnar și Codruț Alexandru Marta sunt acuzați în acest dosar de sprijinire a unui grup infracțional organizat și complicitate la evaziune fiscală.
Membrii grupării sprijinite de Blejnar și Marta ar fi inițiat un amplu mecanism evazionist pentru a nu plăti accize pentru aproximativ 5.000 de tone de motorină achiziționate în regim suspensiv și comercializate pe piața internă.
În acest mod, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 10,5 milioane de lei reprezentând TVA și peste 10,8 milioane de lei reprezentând accize pentru motorină, suma totală a prejudiciului stabilită până în prezent fiind de peste 21,3 milioane de lei.
Gruparea infracțională achiziționa motorina în regim suspensiv de la plata accizelor, declarând că aceasta va fi livrată intracomunitar în Polonia. În realitate, motorina era a fost revândută prin stațiile de distribuție de carburanți sau direct utilizatorilor finali.