Jucătoarea de tenis Sorana Cârstea s-a calificat în turul doi al competiției de simplu feminin pentru juniori de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Cârstea, cap de serie numărul 4, a învins-o, duminică, în runda inaugurală, pe sportiva Victoria Larriere, din Franța, cu scorul de 6-1, 6-1.
În competiția de simplu feminin pentru juniori, România mai este reprezentată de Ioana Ivan, care o va întâlni, tot astăzi, în primul tur pe olandeza Arantxa Rus.
Petru Alexandru Luncanu va juca astăzi în primul tur al competiției de simplu masculin pentru juniori, împotriva britanicului Daniel Evans.
