Soprana Anita Hartig, în vârstă de 29 de ani, originară din Bistrița, dar stabilită la Viena, unde cântă la Opera de Stat, spune că a început să fie apreciată ca artist abia după ce a părăsit România, în țară nefiind susținută suficient.
Anita Hartig, aflată acasă, la Bistrița, în vizită la părinții ei, a declarat corespondentului MEDIAFAX că a intrat în contact cu muzica de operă la vârsta de 17 ani, când o prietenă i-a oferit două CD-uri cu Maria Callas.
„Tot ce am vrut să fac, am făcut prin muncă proprie și doar din curiozitate și din iubire pentru muzică. Pentru mine, muzica este singura modalitate prin care pot să-mi exprim toate sentimentele pe care nu le pot exprima prin cuvinte simple. E o chestiune de curiozitate, de decizie, și nu de bani. Nici eu nu am avut bani, dar prin muncă și prin dorință și prin vise extrem de mari și înalte poți să ajungi și la fapte extrem de mari”, spune Anita Hartig.
Ea a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, iar după ce și-a încheiat studiile academice Ioan Holender, pe atunci director al Operei de Stat din Viena, a auzit despre ea de la un critic și i-a trimis un e-mail în care îi spunea că dorește să-i asculte vocea. Din acel moment, totul s-a schimbat pentru artistă.
„De îndată ce ai plecat, toată lumea se pare că te adoră. Când ești în țară, nu prea ești apreciat la justa valoare și nu ești susținut suficient. Cum e să fii dincolo? Răspunderea e enormă. Lucrurile se desfășoară în alt ritm și la alt nivel și mă refer la ceea ce ține de organizare. Lucrurile mărunte sunt foarte bine pregătite. Nu trebuie să mă interesez eu ca și artist dacă în sală sunt programe. Acolo, totul e la un alt nivel, foarte bun, artiștii sunt bine pregătiți și foarte modești și dedicați. Fac față, se pare, și eu acestor cerințe și acestui nivel extrem de înalt”, povestește ea.
Întrebată ce a contat mai mult în momentul în care a plecat din România, Anita Hartig a spus că talentul, perseverența, munca și răbdarea.
„Sigur că talentul e foarte important, tot ce ți-a dat natura, un dram de noroc, oamenii potriviți la locul potrivit, am avut parte și de asta, dar cel mai mult a contat perseverența, munca și răbdarea. Dumnezeule, de câte ori am vrut să renunț! Dar știe, poate, doar mama, fiindcă este greu. E o tehnică anume care se folosește în operă, e ca la un sportiv de performanță care vrea să alerge 5.000 de metri într-un timp anume. Depinzând de corpul nostru, clar nu putem avea același rezultat în fiecare zi. Depindem de vreme, de odihnă, de dietă, de mișcarea pe care o facem și de multe alte lucruri, dar perseverența și răbdarea sunt cele mai importante. Modestia cred că ajută mai mult decât un fel arogant și necizelat de a discuta cu oamenii”, afirmă soprana.
Ea mai spune că în străinătate există multă presiune pe un artist, întrucât toată lumea se așteaptă ca el să „impresioneze” și să lase publicul „cu gura căscată”.
„De la agenți la directori de operă, la antrenori, la manageri care investesc timp și bani, pe toți vrei să îi satisfaci. Poate că eu vorbesc acum mai distant fiindcă sunt o idealistă din fire, dar și aceste părți aparțin de munca aceasta sau de ce-o fi, eu nu o văd ca pe o muncă. Sunt cerințe, evident. Toată lumea se așteaptă să impresionezi, să-i lași cu gura căscată, să le atingi sufletul”, a spus ea.
Potrivit acesteia, în străinătate opera este percepută altfel decât în România, unde nu se investește în cultură pentru că „e mai simplu să manipulezi un om prost”.
Anita Hartig a cântat la Hamburg, Bruxelles, Milano, Londra, Viena, în Beirut sau Cardiff, iar de acum urmează să cânte la Operele din Munchen, Berlin, New York, dar spune că Viena i-a rămas în suflet și dorește să rămână în capitala Austriei.
„Cel mai mult iubesc Viena, pentru că cei de acolo m-au adoptat, mă consideră una de-a lor, ceea ce mă flatează și mă bucură nespus. La început, cunoscând limba (având tatăl de origine germană – n.r.), mi-era mult mai ușor să mă descurc și să mă înțeleg cu oamenii, însă m-am acomodat foarte bine în Viena și cred că acolo o să rămân, așa am hotărât. Sunt percepută ca româncă, dar crescută de ei. Am decis să rămân la Viena fiindcă e un oraș sigur, frumos, spațios, cu multe parcuri, cu multe evenimente culturale, cu oameni pe care îi cunosc și de care mă simt apropiată, cu locuri familiare, cu un fel de ritm care mie îmi place. E mai organizat și mai divers decât cel din Londra, de exemplu, și mă face să mă simt foarte bine și în largul meu”, a spus soprana.
Ea consideră că se află abia „la început de carieră internațională”.
„De patru ani sunt plecată, iar în ultimii doi ani și jumătate s-au întâmplat foarte multe lucruri și toate casele de operă din lume sunt curioase să mă audă, să mă vadă și mă invită peste tot și din ce în ce mai mult ajunge și numele un brand, deși nu-mi place chestiunea aceasta. O să pot în viitorul foarte apropiat să aleg doar proiectele care sunt mai convenabile, dar care, în primul rând, mă provoacă și mă ajută să cresc”, mai spune Anita Hartig.
Întrebată dacă trebuie să aibă grijă într-un fel anume de vocea ei, soprana a spus că sunt multe restricții pe care trebuie să și le impună și a făcut o comparație cu pregătirile atleților de performanță.
Întrebată cât de importantă e imaginea și forma fizică a unui artist, Anita Hartig a declarat că sunt primordiale, dar că ar trebui să rămână naturale.
De fiecare dată când vine în România, soprana este ofertată să concerteze, dar,de cele mai multe ori refuză pentru că vrea să se odihnească, având doar o dată pe an vacanță.
Totuși, în timpul acestei vacanțe, la invitația Fundației Culturale Societatea de Concerte Bistrița, ea a susținut, sâmbătă seară, un concert extraordinar pe pietonalul din centrul orașului, alături de tenorul Cristian Mogoșan și de „Noua Orchestră Transilvană”, dirijată de Romeo Râmbu.
Anita Hartig va mai rămâne în România până la sfârșitul lunii, după care se va întoarce la Viena.
