Fotbal – Liga a IV-a

Șomuz Fălticeni și Bradul Putna sunt cotate cu prima șansă la titlu



Duminică va începe ediția 2013-2014 a Ligii a IV-a. Competiția se va derula începând din acest sezon într-o formulă cu 14 echipe, cu două mai puține decât până acum. S-a a ajuns în această situație ca urmare a forfaitului declarat de formațiile Foresta Mălini, Unirea Boroaia și Rapid II Mihoveni, dar și a nou promovatei Dorna Vatra Dornei, în locul acestora fiind cooptate în eșalonul al patrulea grupările Șomuzul Preutești și Voința Stroiești.
Noul campionat se anunță a fi unul foarte disputat, mai ales că majoritatea echipelor sunt echilibrate din punct de vedere valoric.
Totuși, cu cele mai mari șanse la promovare sunt creditate formațiile Șomuz Fălticeni și Bradul Putna. Ambele echipe s-au întărit serios în intersezon, fălticenenii, spre exemplu, transferând câțiva jucători importanți de la defuncta Foresta Mălini, precum A. Aileni, Vl. Prisacă, Cr. Munteanu, Cozma sau Rață. Nici Bradul n-a stat cu mâinile în sân și i-a achiziționat pe Apostol, Huțanu și Prutean de la Bucovina Rădăuți, Tomescu, Craiu și C. Buziuc de la Viitorul Liteni și Corban de la Railex Suceava. Surpriza ar putea veni din partea formației Șomuzul Preutești, în condițiile în care antrenorul Eduard Lichtenstein are acum la dispoziție fotbaliști cu experiență, precum Stanca, Filip, Vasiliu sau Constantin, care au venit pe filiera Foresta Mălini.
Cert este că accederea în Liga a III-a se va produce mai greu decât în anii precedenți, deoarece Federația a hotărât în această vară să umble puțin la regulament. Astfel, barajul pentru promovare se va da între câștigătoarele a trei județe, în eșalonul al treilea urmând să ajungă doar 14 campioane județene și nu 21, cum s-a întâmplat până campionatul trecut.
Iată cum se prezintă programul primei etape:
Avântul Volovăț – Bucovina Frătăuții Noi
Șomuzul Preutești – Voința Stroiești
Progresul Frătăuții Vechi – Moldova Drăgușeni
Viitorul Verești – Șomuz Fălticeni
CS Gura Humorului – Zimbrul Siret
Minerul Iacobeni – Viitorul Liteni
Bradul Putna – Sporting II Arbore
Ultima rundă a turului este programată pe 10 noiembrie. Conform țintarului stabilit de AJF Suceava, startul returului se va da pe 9 martie, anul viitor.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului