Liga a IV-a

Șomuz Fălticeni și-a rulat lotul într-un amical cu LPS



Mijlocașul Edi Julei a înscris două goluri în ultimul amical susținut de Șomuz Fălticeni. Foto Codrin Anton
Mijlocașul Edi Julei a înscris două goluri în ultimul amical susținut de Șomuz Fălticeni. Foto Codrin Anton

Șomuz Fălticeni, liderul la zi al Ligii a IV-a sucevene, pregătește intens în această perioadă sezonul oficial de primăvară. În cadrul programului pregătirii de iarnă, formația antrenată de Radu Anania a susținut zilele trecute, la Suceava, un meci test în compania unei echipe de juniori de la Liceul cu Program Sportiv, pregătită de Răzvan Bîgu. Fălticenenii au luat jocul în serios și s-au impus la final cu scorul de 7-2, cu ajutorul golurilor marcate de Radu Luțac (2), Eduard Julei (2), Ionel Zamă, Gheorghiță Sabie și Ioan Nechitoaia.
Șomuz a evoluat în alcătuirea Pascal – Țigănașu, Șandru, Neagoe, Obreja, Julei, Simion, Ov. Bosancu, Zamă, Luțac, Nechitoaia. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Lelcu, Șorodoc, Sabie și Coșarcă.
Nu a evoluat nici un minut ultima achiziție a grupării fălticenene, atacantul Vasile Padovei, în vârstă de 22 ani. Originar din județul Botoșani, Padovei a fost în tur a fost golgeterul Ligii a IV-a băcăuane, marcând nu mai puțin de 23 de goluri în 17 meciuri pentru pentru Viitorul Curița.



Recomandări

Primăria Fălticeni și ACS Șomuz au început un amplu proiect dedicat copiilor și juniorilor pentru a sprijini fotbalul de performanță

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a inițiat un proiect amplu pentru susținerea fotbalului juvenil
Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a inițiat un proiect amplu pentru susținerea fotbalului juvenil