Fotbal

Șomuz Fălticeni rămâne fără victorie în amicale

Edi Julei a marcat pentru Șomuz în amicalul de la Gura Humorului

Echipa Șomuz Fălticeni, ocupanta locului 7 în ierarhia Ligii a III-a, a susținut sâmbătă un meci amical la Gura Humorului, în compania formației gazdă, Șoimii, care țintește promovarea în eșalonul al treilea la finalul actualului sezon competițional. Partida disputată pe stadionul Tineretului s-a încheiat cu scorul de 2-1 (0-1) în favoarea grupării gazdă, care i-a avut pe Claudiu Ungureanu și Ciprian Severin drept marcatori. Pentru Șomuz a punctat Edi Julei.
În precedentele jocuri test, trupa pregătită de Daniel Stoica a înregistrat următoarele rezultate: 1-2 cu LPS Suceava, 2-2 cu Bucovina Rădăuți, 1-1 cu Aerostar Bacău, 1-2 cu FC Bacău și 0-4 cu FC Botoșani. Toate partidele s-au disputat în deplasare.
Pe 9 martie, dată la care se va relua campionatul Ligii a III-a, Șomuz Fălticeni va evolua pe terenul formației Rapid Brodoc.

Recomandări

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișate

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișatLa reunirea lotului Cetății, produsă luni, a fost prezent și mijlocașul Radu Ungurianu. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani n-a participat însă la ședința de pregătire condusă de Petre Grigoraș din cauza unei grave accidentări.  Ungurianu a părăsit terenul pe targă în derbiul cu Șoimii Gura Humorului, disputat pe 1 noiembrie, în etapa a XI-a, iar verdictul medicilor a fost unul crunt: ruptura ligamentelor încrucișate de la genunchiul stâng.  Ghinion curat pentru Radu, care a suferit aceeași gravă accidentare și în urmă cu 6 ani, pe când evolua pentru Foresta, atunci fiind însă afectat genunchiul drept. „Având experiența accidentării precedente, când am auzit pocnitura n-am avut nici un dubiu că ligamentul e rupt. M-am operat pe 23 decembrie la o clinică din Bacău.  Sper ca de această dată perioada de recuperare să fie mai scurtă, pentru că acum, în timpul intervenției chirurgicale, mi-a fost implantat un ligament artificial.  Doctorul mi-a zis că operația a decurs bine, genunchiul se prezintă OK, așa că, după o perioadă de cădere, moralul mi-a revenit din nou la cote înalte. Sunt încrezător că în patru luni vor fi din nou pe teren”, a declarat Radu Ungurianu.