Fotbal

Șomuz Fălticeni e favorită clară la promovare după victoria concludentă din tur



După victoria clară din tur, meciul retur al barajului reprezintă o formalitate pentru fălticeneni
După victoria clară din tur, meciul retur al barajului reprezintă o formalitate pentru fălticeneni

Fotbalul de Liga a III-a este pe cale să revină la Fălticeni după o pauză de 10 ani. Echipa locală, Șomuz, campioana Ligii a IV-a sucevene, a câștigat la pas, cu 5-0, meciul tur al barajului pentru promovare, disputat în urmă cu o săptămână, pe stadionul Tineretului, și așteaptă liniștită returul de astăzi, de la Muntenii de Sus, la adăpostul acestui avantaj. După ce au arătat ambele formații în prima partidă, este de așteptat ca jocul al doilea să constituie o simplă formalitate pentru fotbaliștii fălticeneni. Antrenorul Radu Anania face însă tot posibilul să-i țină pe jucătorii săi concentrați la importanța disputei, încercând să-i facă să uite de avansul pe care l-au luat în tur.
„În mod normal, promovarea e tranșată în proporție de 90 la sută. Însă trebuie să fim foarte atenți, pentru că în fotbal s-au mai văzut minuni”, a declarat tehnicianul celor de la Șomuz.
Echipa fălticeneană va pleca la Muntenii de Sus în dimineața meciului, urmând să fie însoțită în deplasare de aproximativ 50 de suporteri.
Iată și lotul de jucători cu care gruparea Șomuz va aborda returul cu Flacăra Muntenii de Sus: Cătălin Pascal, Bogdan Nour – portari; George Neagoe, Nicușor Kuruk, Nicolae Șandru, Mihai Obreja, Eduard Bandi, Ionel Zamă, Eduard Julei, Ovidiu Bosancu, Vasile Padovei, Lucian Luchian, Theodor Lelcu, Mihai Simion, Gabriel Țigănași, Radu Luțac, Emanuel Șorodoc, Ioan Nechitoaia – jucători de câmp. Antrenor principal: Radu Anania; Antrenor secund: Iulian Darabă; Antrenor cu portarii: Costel Apupăzoaei; Delegat: Eduard Lichtenstein. Președinte: Cătălin Ungureanu.
Partida dintre Flacăra Muntenii de Sus și Șomuz Fălticeni va începe la ora 17.30.



Recomandări

Echipa de tenis de masă „Șomuz Fălticeni” promovează tineri talentați și vizează menținerea în Divizia B

Echipa de tenis de masă „Șomuz Fălticeni” promovează tineri talentați și vizează menținerea în Divizia B
Echipa de tenis de masă „Șomuz Fălticeni” promovează tineri talentați și vizează menținerea în Divizia B