Liga a III-a

Șomuz a pierdut amicalul din deplasare, cu Ceahlăul Piatra Neamț



Fălticenenii se pregătesc de zor pentru returul eșalonului al treilea
Fălticenenii se pregătesc de zor pentru returul eșalonului al treilea

Grupările de Liga a III-a Ceahlăul și Șomuz Fălticeni s-au întâlnit vineri după-amiază într-un joc de pregătire la Piatra Neamț. Partida a fost controlată în bună măsură de formația gazdă, care s-a impus la final scorul de 3-0.
„Ceahlăul are echipă solidă, cu un joc de posesie bun. Prima repriză a fost una echilibrată, însă gazdele s-au desprins în partea secundă, când noi am schimbat aproape în totalitate primul unsprezece”, a declarat directorul sportiv al grupării fălticenene, Iulian Darabă.
Șomuz în prima repriză: Andr. Pascal – Chiseliță, Toukam, Wilfred, Marinescu, Afalna, Robciuc, Airoaiei, Padovei, Julei, Țapu.
Șomuz în repriza a doua: Pascal – Ionescu, Toukam, Zama, Wilfred, Marinescu, Păiuș, Padovei, Micloș, Boca, Tchassem. Antrenor: Daniel Stoica.
Cele două formații se vor întâlni în meci revanșă peste o săptămână, pe data de 28 februarie, cel mai probabil tot la Piatra Neamț.
Șomuz va disputa primul meci oficial pe data de 7 martie, pe teren propriu, în compania celor de la CSM Bacău.



Recomandări