Somnul rațiunii?

Apariția (încă) unei cărți ce-și propune să lămurească împrejurările morții lui Eminescu este întâmpinată cu imundă salvă de invective postate pe site-ul „Ziariști online” (11 februarie). Cartea cu pricina adună contribuțiile unor reputați medici care, sub coordonarea lui Eugen Simion, propun drept cauză a morții lui Eminescu intoxicarea cu mercur. Ceea ce s-ar putea spune că ține de domeniul evidenței și, oricum, nu răspunde la întrebarea dacă nepotrivitul tratament era destinat unui lues real sau închipuit. Nu intenționăm să intervenim în fondul discuției, ci doar să atragem atenția asupra modului în care, în anul de grație 2015, este înțeleasă ideea de polemică într-o chestiune de istorie literară. Iată câteva dintre „argumentele” celor doi combatanți anti-Simion, George Roncea și Const. Barbu. Fostul președinte al Academiei Române, Eug. Simion, este considerat „stupid ca și Manolescu, neinițiat și incult”, „omul odihnește bine în incultura lui academică”, „vorbește ca să se afle în treabă”, „ar fi bine ca Simion să se ducă la bibliotecă, deși este târziu, foarte târziu”, „Eugen Simion trebuie să rămână în netrebnicia lui” de „răspândac kominternist”. „Falsificatorul Eugen Simion” este „un academician gol, doar cu un tatuaj mic pe posteriorul său: o inimioară cu o seceră și-un ciocan sub cuvintele adânc înscrise, cu roșu, pe pielea albă a academicianului: ia liubliu tebia ARLUS!”. Iar profesorul universitar craiovean Const. Barbu concluzionează: „Eugen Simion este inchizitorul ramolit al eminescologiei”.
Halal Eminescologie!
Am ostenit să tot denunțăm isprăvile „eminescologilor” criminaliști-amatori și cititorii se vor fi sastisit de intervențiile noastre monocorde, numai că s-a dat de tot drumul bolovanului la vale, mai nimeni nu cutează să încerce a-l opri și, încet-încet, în subconștientul public se încetățenește ideea unui asasinat monstruos, pus la cale de o întreagă cabală ce-i avea în frunte pe… regele Carol I și pe Titu Maiorescu! Ăștia-s odioșii care l-au ucis pe Eminescu! Dovezi? Practic, nici una cu valoare cert probatorie, doar specularea de lacune documentare, interpretări abuzive și recurgere la procedee ținând de cabalistică și ezoterism. La mare cinste, „relația numerică între cuvinte”. Fiecare propoziție din interviul luat bietului poet cu mințile rătăcite la 12 iunie 1889 este întoarsă pe toate părțile, întrucât Eminescu… s-ar fi exprimat cifrat! Am reprodus in extenso, cu alte prilejuri, interpretarea lui Al. Georgescu, de-a dreptul amuzantă. Iată, aici, doar partea finală: „Patru întrebări și patru răspunsuri, 4×4=16; aceasta poate fi și cifra de bază care trebuie luată în calcul. Primele trei întrebări au 16 cuvinte (socotindu-se „ce-ai” drept două cuvinte). A patra întrebare are 7 cuvinte („te-a”, două cuvinte) și bănuim că trebuie să mai fie unul, pentru totalul de 24 de cuvinte al tuturor întrebărilor (…). Adăugând cifra 1 pentru cuvântul presupus lipsă, iese suma 112: exact 16×7=112. În text sunt 7 cifre (o dată 64 și de 6 ori 48…” – și tot așa înainte.
Bun, și ce? Care-i revelația, care-i mesajul ascuns astfel descifrat, de ce trebuia atât de strașnic păzit? Și, mai ales, ce argument în plus aduce interpretarea rebusistică a unor declarații incoerente rostite aproape „in articulo mortis”? Cu certitudine, investigațiile de factură ezoterico-cabalistică par a fi abia la început: o nouă și mare descoperire de factură asemănătoare aflăm în recentul text din „Ziariști online”. Maiorescu îi trimite următoarea telegramă Mitei Kremnitz: „Din păcate, încă incert. Altfel toate bune. Titus.” Textul era scris în germană și arăta astfel: „Leider noch unbestimmt. Sons alles gut”. Ei bine, detectivii eminescologi ne îndeamnă să alegem doar anumite litere, pe care, amestecându-le, reconstituim numele EMINESCU: LEIder NoCh UnbEStiMmt. Sons alles gut.” „Sunetele EINCUESM alcătuiesc numele Eminescu.” Cum ar veni, o indicație: pe Eminescu omorâți-l! Destinatarul s-ar fi cuvenit să selecteze literele cu pricina – dar pe care anume, și-n ce ordine? La fel de bine, prin același proces de selecție și reordonare, se pot afla numele MAIORESCU, ori IONESCU, ori CAROL I, ori, iertat să fiu, chiar… RONCEA! Se precizează, pentru susținerea marii revelații, că interpretarea nu-i hazardată, „ci o omologare a teoriei marelui lingvist Saussure, anume a cuvintelor de sub cuvinte.” Bietul Saussure, rele zile a mai ajuns!