Somații pentru proprietarii de păduri care nu au făcut împăduriri



Inspectoratele teritoriale de regim silvic și vânătoare vor trimite somații proprietarilor a circa 1.000 de hectare de pădure, întrucât aceștia nu au împădurit terenurile respective în termenul stabilit de lege.
„Au fost făcute somații pentru 1.000 de hectare de pădure și transmise devize pentru 924 hectare, din care circa jumătate au ajuns la proprietari”, a declarat, miercuri, directorul adjunct al Regiei Naționale a Pădurilor (RNP), Gheorghe Dima.
El a precizat că potrivit prevederilor legale, deținătorii de păduri sunt obligați să împădurească terenurile în maxim doi ani de la data recoltării masei lemnoase.
În cazul în care proprietarii nu țin seama de somații, lucrările de împădurire vor fi executate de către Regia Națională a Pădurilor, iar devizele lucrărilor deven titluri executorii pentru proprietari.
În același timp, conducerea RNP a anunțat că intenționează să cumpere suprafețe de teren degradate pentru a le împăduri, inclusiv de la Agenția Domeniilor Statului, principalele zone vizate fiind în județele Călărași, Giurgiu și Ialomița.
Anul trecut, Regia a achiziționat circa 100 de hectare de astfel de suprafețe în județele Sibiu și Bistrița, prețul mediu fiind de circa 20 milioane de lei vechi pe hectar.
Pentru anul în curs, RNP are alocate fonduri de circa 200 miliarde de lei vechi pentru achiziționarea de terenuri degradate în vederea împăduririi.
De altfel, RNP vrea să împădurească în acest an circa 14.000 de hectare, din care 6.000 reprezintă terenuri degradate.