Șomajul din județul Suceava, în creștere în ultimul an de zile, i-a lovit într-o proporție cu mult mai mare pe bărbați, decalajul dintre șomerii de sex masculin și cei de sex feminin fiind din ce în ce mai mare.
Conform celor mai recente analize ale Direcției Județene de Statistică Suceava, la finele lunii decembrie 2012 în județ erau înregistrați 13.881 de șomeri, în creștere cu 1.973 de persoane, 16,6% în procente, față de decembrie 2011.
Marele decalaj al șomajului pe sexe, în cifre, nu necesită prea multe comentarii. În decembrie 2012, față de decembrie 2011, numărul de șomeri a înregistrat o creștere cu 1.626 de bărbați (+25,1%) și cu 347 de femei (+6,4%).
Așadar, pentru bărbați găsirea și menținerea unui loc de muncă s-au dovedit foarte dificile în ultimul an de zile.
Situația este valabilă nu doar la șomerii nou intrați în evidențe, ci și la numărul total al persoanelor fără loc de muncă. Conform datelor raportate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava la Direcția Județeană de Statistică, bărbații reprezintă 58,3% din numărul total al șomerilor înregistrați în județ, atât cei care primesc indemnizație, cât și cei care nu mai au acest drept.
În ceea ce privește rata șomajului la finele lui decembrie 2012, aceasta s-a cifrat la 5,7%, față de doar 4,9% în decembrie 2011.
Creșterea șomajului în general și în rândul bărbaților în special are mai multe cauze. Una ar fi reducerea activității din domeniul construcțiilor, unde angajații erau preponderent bărbați. Aceeași situație este valabilă și în domeniu industrie, în timp ce în comerț, care mai oferă cât de cât locuri de muncă, sunt solicitate multe femei.
Pe de altă parte, specialiștii AJOFM Suceava au mai explicat rata mai mare a șomajului la bărbați și prin faptul că multe femei, în special din mediul rural, au rămas la statutul de casnice. Acestea nu au avut niciodată loc de muncă și nu figurează în evidența AJOFM Suceava.
Referitor la creșterea per total a numărului de șomeri, statisticile arată că 30% din cei care beneficiau de indemnizație de șomaj în decembrie 2012 erau proaspăt absolvenți de școli care nu și-au găsit un serviciu.