Criza economică mondială care a afectat puternic Spania are repercusiuni grave și asupra unor suceveni care au muncit ori încă mai lucrează în această țară.
Rămași fără loc de muncă, unii cu banii blocați în Spania, oamenii sunt într-o situație foarte grea, în care nici măcar nu au bănuit că pot ajunge vreodată.
Un exemplu în acest sens este Ioan G., domiciliat în comuna Berchișești, cu rezidență permanentă în Spania, care a revenit de curând acasă, după ce a intrat în șomaj. A lucrat în Spania, în domeniul construcțiilor, începând cu anul 2002, iar până anul trecut totul a mers bine.
„Cam din luna februarie a acestui an sectorul construcții s-a prăbușit, iar din martie nu am mai reușit să-mi găsesc nicăieri de muncă. Șomajul a lovit puternic în familiile de români, bărbații stau acasă și femeile mai muncesc ca menajere pe bani puțini, care abia ajung de chirie și de mâncare”, a descris suceveanul viața celor care au mai rămas încă în Spania.
Întors acasă după mulți ani, tânărul nu știe foarte precis ce va face în continuare, însă pare hotărât să mai încerce să-și găsească de lucru în Spania, peste câteva luni de zile, în speranța că lucrurile se vor îndrepta.
Situație disperată, din cauza prăbușirii pieței imobiliare din Spania
Suceveanul și-a depus actele de șomaj la AJOFM Suceava și încasează o indemnizație de 800 de euro pe lună, oferită de statul spaniol.
„Cunosc persoane din Berchișești, Milișăuți și Bălcăuți care s-au întors acasă și sunt în aceeași situație. Mai grav este că unii și-au vândut casele aici și cu ce bani mai aveau și-au luat apartamente în Spania. Un consătean a dat 186 de mii de euro pe un apartament acolo, iar acum nu îl poate vinde nici măcar cu 100.000 de euro”, a exemplificat situația Ioan G.
Violeta Zenovia Țăran, primarul din comuna Berchișești, ne-a declarat că are cunoștință despre șapte persoane din localitate întoarse din Spania, care și-au depus dosarele de șomaj, altele fiind încă în așteptare peste hotare, în speranța că lucrurile se vor îndrepta.





