Soluții pentru școlarii stresați



Soluții pentru școlarii stresați
Soluții pentru școlarii stresați

Copiii de grădiniță au probleme cu stresul atunci …
Gustările sănătoase și consistente, precum și atenția părinților îi ajută pe cei mici să depășească anxietatea cauzată de începerea unui nou an școlar.
Contrar așteptărilor, tinerii între 13 și 17 ani sunt supuși unui stres mai mare decât adulții. Chiar dacă motivele sunt diferite și mult mai nesemnificative: certuri cu colegii, exigența profesorilor sau grijile legate de note și de viitorul școlar, acestea îi afectează pe copii, diminuându-le capacitatea de concentrare și de învățare, precum și posibilitatea de interacțiune cu ceilalți.
Un studiu recent al cercetătorilor americani, preluat de Associated Press, a arătat că tinerii sunt cu 10% mai stresați decât adulții. Iar în această perioadă a anului principala cauză a stresului resimțit este întoarcerea la școală. Problemele școlarilor diferă însă în funcție de clasa în care se află, anunță ivillage.com. Copiii care se află în anul pregătitor la grădiniță pot avea probleme legate de anxietatea cauzată de separarea de mediul cunoscut, familiar, precum și probleme de învățare și de socializare.
Școala îi stresează mai ales pe tinerii între 13 și 17 ani
Copiii aflați în școala generală se confruntă însă cu disputele cu elevii mai mari și cu presiunea exercitată de profesori, în timp ce tinerii aflați la liceu au de-a face cu problemele legate de droguri, alcool și sex, depresie și anxietate, probleme de alimentație și griji referitoare la viitorul școlar. Însă aceste probleme nu este obligatoriu să apară în cazul fiecărui copil.
O cercetare recentă a arătat că majoritatea tinerilor sunt fericiți și împliniți, mai ales atunci când petrec mai mult timp cu familia. În momentul în care au fost întrebați care sunt lucrurile care îi fac fericiți, 20 la sută din copii au răspuns că timpul petrecut alături de familie, 73 la sută afirmând că au o relație foarte bună cu părinții. Potrivit cercetătorilor, vârsta critică este de 13-17 ani, atunci când școala reprezintă sursa majoră de stres. Este important să nu uităm că fiecare persoană are puncte forte și puncte slabe.
Oricine este bun într-un domeniu, însă trebuie să muncească mai mult pentru a reuși în alt domeniu. Ca părinte este important să cunoașteți atât punctele forte, cât și punctele slabe ale copilului, pentru a evita ca acesta să fie copleșit de situație. Atâta vreme cât știți ce lucruri îi stresează, îi puteți ajuta mai bine să facă față situațiilor mai dificile.
Sfaturi pentru părinți
1. Acordați o mai mare aten¬ție comportamentului copilului, pentru a constata din timp posibilele probleme cu care acesta se confruntă.
2. Comunicați cu copilul dumneavoastră, chiar dacă aveți impresia că acesta nu este receptiv la încercările dumneavoastră de a vă apropia de el.
3. Nu ezitați să apelați la ajutor din exterior. Dacă simțiți că nu vă descurcați cu problemele pe care tânărul le manifestă, nu ezitați să cereți sfaturi de la specialiști.
4. Implicați-vă în
acti¬¬¬vi¬¬tățile școlare ale copilului dumneavoastră. Fiți la curent cu situația școlară a acestuia.
Alimentația corectă sporește randamentul școlar
Comportamentul alimen¬tar al copilului îi influențează atât performanțele școlare, cât și sănătatea. Studiile au arătat că tinerii care conferă alimentației atenția cuvenită prezintă un mai mare randament școlar. Micul dejun este cea mai importantă masă pentru copii. De aceea, aceasta trebuie să fie bogată în proteine și fibre obținute prin consumul de cereale.
Evitați să le dați micuților cereale bogate în zahăr, prăjituri din făină albă sau sirop la micul dejun. Prânzul bogat în alimente hrănitoare îl ajută pe copil să acumuleze cu ușurință informațiile primite la școală. Dacă micuții nu pot mânca acasă, le puteți pregăti la pachet salate și fructe. Gustările trebuie și ele să fie sănătoase și consistente, alcătuite din fructe și nuci.
Sursa: www.adevarul.ro