Social

Soluție pentru decongestionarea activității la Pașapoarte

Serviciul Pașapoarte, aflat în subordinea Prefecturii și care în prezent funcționează într-un spațiu impropriu pe strada Petru Rareș, s-ar putea muta într-o clădire din patrimoniul Consiliului Județean. Aceasta este propunerea pe care consilierul județean Daniel Cadariu (foto) o va face colegilor săi din deliberativ în viitoarea ședință. Cadariu a arătat că de-a lungul timpului Consiliul Județean a primit prin transfer fără plată mai multe spații și terenuri de la instituții ale statului, precum sedii ale Băncii Agricole, unități militare, două foste centre militare și consideră că se poate găsi o nouă locație pentru Serviciul Pașapoarte pentru a oferi servicii decente cetățenilor. „Din nefericire, Serviciul Pașapoarte și Serviciul Înmatriculări și Eliberări de permise au fost preluate de Prefectură împreună cu sediile în care își desfășoară activitatea în acel moment, iar aceste spații s-au dovedit absolut improprii atât pentru salariații ce își desfășoară activitatea acolo, cît mai ales pentru cetățenii care ar trebui să beneficieze de servicii prestate în condiții decente. Consider oportună următoarea soluție: alocarea din patrimoniul Consiliului Județean a unui spațiu destinat funcționării unuia din cele două servicii amintite, spre exemplu Serviciul Pașapoarte, iar în paralel cedarea actualului sediu al acestuia Serviciului Înmatriculări și Eliberării de permise. Sau invers. Discuții în acest sens au mai avut loc, dar fără un rezultat concret”, a declarat Cadariu. El a precizat că soluția pe care o propune poate fi pusă în practică din punct de vedere legal prin emiterea unei hotărâri de consiliu județean privind darea în administrarea Instituției Prefectului a unui astfel de spațiu.

Recomandări

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

Evocarea personalității Apolloniei Kapri, la Șerbăuți. Eveniment cultural dedicat memoriei și dialogului intercultural din Bucovina

Prefectul Andronachi a avut o întâlnire de lucru cu specialiști din armatele din România și SUA în cooperare civilă și militară

Traian Andronachi a avut o întâlnire de lucru cu specialiști din Armatele din România și SUA în cooperare civilă și militară
Traian Andronachi a avut o întâlnire de lucru cu specialiști din Armatele din România și SUA în cooperare civilă și militară

Primarul de Suceava, Vasile Rîmbu, face apel la unitate, încredere și responsabilitate, „zi de zi”, „nu doar la sărbători”