Volkswagen are o propunere interesantă pentru clasa de mașinilor de oraș. Denumit sugestiv Up! modelul de mici dimensiuni prezentat în aceste zile la Salonul Auto de la Frankfurt este noul automobil mini ce îl va înlocui în viitorul apropiat pe veteranul Lupo. Liliputanul vehicul este un concept creionat de același geniu Walter da Silva, care își consideră propria creație stimulativă și simpatică și marcată de un stil simplu. Citadina Volkswagen ce măsoară
3.45 metri lungime, 1,63 lățime și 1,42 înălțime va fi propulsată de un motor montat în spate de trei sau doi cilindri amplasat transversal și conectat la un nou tip de transmisie de mărime compactă. Privit din exterior conceptul Up! pare desprins din formele celebrului Golf cu excepția unor detalii cum ar fi luneta, stopurile, masca față lipsită de calandru și grilă. Interiorul dispune de mobilitate maximă. Cu excepția scaunului pentru șofer, toate celelalte pot fi pliate sau scoase pentru a obține un spațiu foarte generos pentru bagaje. Habitaclul este orientat spre latura high-tech. Aici sunt prezente două ecrane unul afișează viteza, consumul de carburant și emisiile de noxe iar cel de al doilea este o interfață ușor de accesat pentru climatizator, multimedia, radio, GPS, sensori de proximitate. Versiunea de serie Up! va sosi în 2010, cu modificări exterioare pe măsură .
