Solidaritate

Record absolut pe Forum: aproape 9000 de accesări ale articolului „Fiecare moare singur”! Ceea ce-l determină pe cititorul care semnează FAULT să conchidă, comparând cu accesarea altor materiale din respectivul număr: „Dacă cifrele vă spun mai mult decât orice comentariu, înseamnă că, nesperat, ne îndreptăm către normalitate.” Într-adevăr, ecoul impresionant al semnalărilor gazetei demonstrează că singurătatea și-n viață, și-n moarte, este departe de a fi acceptată, fatalist, ca blestem imuabil, că semenilor nu li-s indiferente destinele concetățenilor agresați și că, mai ales, un tonifiant zăcământ de solidaritate umană licărește încurajator în orizontul acestui început de mileniu confuz și derutant.
Atât drama lui Cezar Ivănescu în sine, cât, mai ales, indiferența autorităților și lipsa oricărei reacții oficiale față de două culpe mai mult decât evidente, una morală, cealaltă medicală, ambele pedepsite de legi în adormire, au rezonat vibrant, determinând mai multe zeci de intervenții pe Forum-ul cotidianului sucevean. Nu le putem reproduce pe toate, fie din pricina rigorilor de spațiu, fie datorită vehemenței tonului, ce ar fi necesitat o susținere certificată de semnături în clar. Aleg aproape la întâmplare, fiindcă tonalitatea generală este aceeași: prețuire pentru persoana și opera dispărutului, revoltă (nu-i un termen prea exagerat) față de ne-sancționarea vinovățiilor.
ALEX: „O moarte peste care se trece revoltător de ușor (…) Chiar așa de incomod să fi fost Cezar Ivănescu, încât să nu se mai dorească aflarea adevărului?” EU: „De fapt, nu cred că suntem singuri când murim, ci suntem singuri în fața vieții. Cazul Cezar Ivănescu arată încă odată, dacă mai era nevoie, că suntem prea mici în fața măreției nepăsării celor care ar trebui să le pese.” CITITOR: „Cezar Ivănescu a fost o personalitate de excepție a culturii române. Cum e posibil să nu se facă nici o investigație în legătură cu moartea lui? E o chestiune de bun simț, ca să nu zic datorie morală, ca măcar cei ce i-au fost în preajmă, colaboratori, colegi, amici, rude ș.a.m.d. să se implice”. (Fiindcă a venit vorba despre amici, amintesc o zicere a lui Sadoveanu: „Unii prieteni sunt umbre, nu apar decât când e soare”.) GABI se referă la acuzația de colaboraționism: „Nu e corect ca imaginea poetului să fie maculată atât timp cât nu se aduc probe. S-a spus, în presă, că a colaborat cu Securitatea (n.n.: poate mai corectă ar fi formularea „a spus Dinescu” decât „s-a spus în presă”) Care sunt dovezile ce stau la baza acestor informații? Știu că CNSAS nu a dat nici o confirmare. Atunci?” LUCA: „Când Eugen Uricariu a primit verdict de colaborare din partea CNSAS, N. Manolescu l-a apărat și a continuat să-l apere chiar și după ce acesta a pierdut procesul prin care contesta respectiva decizie (…) Nu la fel s-a întâmplat cu Cezar Ivănescu, în cazul căruia n-a existat nici un document incriminator”.
ANCA: „Cei din Iași l-au vândut de mult pe Cezar Ivănescu, l-au ucis, iar acum (…) aud că se pozează prin cimitir lângă crucea maestrului, că mormântul lui Ivănescu a devenit destinație turistică”. ANGEL: „Personalitate deplină a culturii române, anticomunist convins și scriitor total anti-sistem, Cezar Ivănescu a murit martirizat în propria sa Țară.” IOANA: „…a suferit cum numai un suflet mare o poate face. După o viață întreagă trăită în onestitate, sărăcie și martiraj, a fost nevoit, la vârsta senectuții, să înfrunte un atac mediatic unic în România post-decembristă”. FLORY (bănuiesc, din Israel) dezvăluie fragmente dintr-o scrisoare primită de la Cezar în chiar luna morții poetului: „Știu că anul acesta e decisiv și dacă Dumnezeu va vrea să fie și ultimul din viața mea (…) trebuie să trăiesc mai aproape de duhul, vocea și voia Domnului și să-i întorc darurile prin ascultare. Voi face numai ceea ce Domnul îmi va șopti să fac.”
A fost chemat în ceruri. Odihnească în pace. Printre noi, Cezar rămâne prin operă. Călinescu spunea: „biruiește în cele din urmă cel care are tăria de a se lăsa învins în viața de toate zilele.”