Solidaritate și silicoane

Iar am auzit făcându-se apel masiv la „solidaritatea” românilor, de data asta în contextul zăpezilor care ne-au înghițit dramatic, cu cățel și mai ales cu purcel, localitățile. Ah, tu, solidaritate: frumos cuvânt, mândră sonoritate!
Ca de obicei, cetățenii patriei sunt somați, așezându-li-se la tâmplă țeava acestui cuvânt pompos, să iasă la interval cu bani și cu bunuri de ajutor pentru sinistrați, suplinind astfel incompetența organelor abilitate, care stau și o freacă în cel mai pur stil băsescian.
De parcă din taxele plătite amarnic de cetățeni nu s-ar găsi suficiente resurse pentru ajutoare. Nu credeam că până și ce zicea Constantin Tănase, într-un cuplet din anul 1920, să rămână valabil:
„Plătim fațadă și trotuar,
Dar tot noroi și bălegar,
Plătim pe vânt, plătim pe aer,
Plătim așa, ca niște fraieri,
Plătim la fisc, la primărie,
Pe apa care o să vie,
Plătim prestații, plătim bir,
Dar nu văd nici un chilipir,
Plătim impozit pe venit,
Cum a venit, a și ieșit”
Pam-pam!
Părerea mea rămâne că solidaritatea asta e una nu tocmai sinceră, ea fiind bună mai degrabă de arătat la televizor, alături de silicoanele vedetelor, care umplu micul ecran. Cu toate astea, dacă apelurile la solidaritate se înmulțesc, odată cu sinistrele care lovesc sistematic România, devine necesară înființarea unui „minister al solidarității”, ca să fie totul legalizat și foarte bine vămuit.
Dar ceea ce mă roade cel mai mult și mai mult este unul din cadrele în care se fac auzite aceste apeluri la solidaritate: în supermarketuri. Adică acolo unde clientul este țepuit constant, prin metode mai vechi sau mai noi, începând cu mărfurile expirate și continuând cu prețurile uneori de-a dreptul mitocănești.
Apropo, n-o să pricep niciodată de ce mărcile de bere pe care le cumpăr din magazinele Carrefour din Belgia și Franța la preț de un euro, costă în același lanț de magazine din România doi euro și jumătate. Și ăsta e doar un exemplu care mi-a venit pe limbă, unul dintre zecile similare.