Solidaritate liberală pentru sinistrații din Broșteni, Ostra și Stulpicani

Liberalii suceveni au venit în sprijinul locuitorilor din Broșteni, Ostra și Stulpicani, localități grav afectate de inundațiile din perioada 27–28 iulie. Conștienți de suferințele oamenilor care și-au pierdut bunurile în urma viiturilor devastatoare, reprezentanții PNL Suceava au organizat o amplă acțiune umanitară, donând atât bani, cât și ajutoare materiale esențiale.

În zonele calamitate s-au deplasat președinta organizației județene a PNL, Angelica Fădor, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, deputatul Ioan Balan, președintele Organizației Oamenilor de Afaceri din PNL Suceava, consulul Republicii Coreea la Rădăuți, Dumitru Mihalescul, subprefectul Bogdan Păstrăv, șeful Inspectoratului Școlar Județean, Ciprian Anton, și vicepreședintele PNL Suceava, Alexandru Covașă.

Un gest impresionant a fost făcut de omul de afaceri Dumitru Mihalescul, care a transportat un tir încărcat cu electrocasnice, frigidere, aragaze, mașini de spălat, cuptoare cu microunde și aspiratoare – destinate familiilor afectate din cele trei localități.

”Nu putem sta impasibili la suferințele oamenilor care și-au pierdut agoniseala de-o viață. Am pus și noi umărul să aducem o mică alinare semenilor noștri. Asta este și esența trecerii noastre pe acest pământ: să ne ajutăm între noi atunci când se întâmplă catastrofe ca aceasta. Nu ne oprim aici. Vom mai ajuta cu ce va fi nevoie”, a declarat Dumitru Mihalescul.

Recomandări

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți

Primarii liberali suceveni sunt alături de premierul Ilie Bolojan în demersurile acestuia de responsabilizare fiscală și echilibrare bugetară

Surpriză pentru 11 familii din Broșteni: suceveni inimoși le-au oferit frigidere și aragaze noi, în locul celor îngropate în mâlul adus de inundații

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Solidaritatea pentru Broșteni capătă o dimensiune internațională. Soția atașatului militar al Ambasadei SUA și fondatoarea Fundației Scheherazade au venit cu ajutoare pentru sinistrați

Solidaritate. 1.500 de voluntari și sute de forțe de ordine au ajutat, sâmbătă, comunitatea din Broșteni afectată de inundații