Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că, în cadrul discuțiilor avute la Pentagon cu secretarul american al Apărării, Donald Rumsfeld, i-a solicitat acestuia soluționarea corectă a părții de despăgubiri din cazul Teo Peter.
Șeful statului a precizat că, pe lângă partea civilă în cazul Teo Peter, proces pe care și Guvernul României îl susține, i-a solicitat șefului Pentagonului să aibă în vedere „o soluționare corectă” a acestei probleme sub latura civilă, adică a despăgubirilor.
„Partea civilă este un proces pe care Guvernul României îl susține, dar zona de despăgubiri este în momentul de față în responsabilitatea Pentagonului și noi avem convingerea că acest lucru trebuie privit cu atenție la vârful liderilor politici ai Pentagonului și nu lăsat la un nivel scăzut de decizie”, a declarat Băsescu, ulterior întâlnirii cu Donald Rumsfeld.
Întrebat de ziariștii români dacă solicitarea de despăgubiri în valoare de un milion de dolari este „corectă”, șeful statului a răspuns: „Este foarte bine (.) consider corectă solicitarea și nu oferta foarte scăzută care s-a făcut”.




