Modificarea legislației care stabilește modul în care va fi acordat venitul minim garantat va presupune reluarea anchetelor sociale la toți cei care beneficiază în acest moment de acest sprijin. Anunțul a fost făcut de subprefectul județului, Alexandru Băișanu, care a precizat că atât beneficiarii actuali, cât și viitorii solicitanți ai venitului minim garantat vor fi verificați de o comisie formată din reprezentanții a nu mai puțin de 8 instituții publice. Băișanu a precizat că în cursul zilei de ieri, la Prefectura Suceava a avut loc o întâlnire în cadrul căreia specialiști de la mai multe instituții au fost instruiți asupra modului în care trebuie aplicată noua lege nr. 115/2006 privind venitul minim garantat, care modifică și completează Legea nr. 416/2001. Astfel, subprefectul a precizat că printre instituțiile care vor participa la efectuarea anchetelor se numără Inspectoratul Județean de Poliție și Poliția de Frontieră, Inspectoratul Școlar Județean, Casa Județeană de Pensii, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă. „Fiecare dinte aceste instituții are atribuții și o serie de obligații privind aplicarea acestei legi. Mai mult, sperăm ca în cel mai scurt timp să avem o întâlnire și cu referenții sociali de la nivelul fiecărei localități din județ, astfel încât și aceștia să cunoască prevederile noii legi în vederea acordării corecte a venitului minim garantat”, a declarat Alexandru Băișanu. Nu în ultimul rând, trebuie spus că în momentul de față, la nivelul județului Suceava de venitul minim garantat beneficiază peste 9.400 familii, însă prin aplicarea noilor prevederi legale se speră ca numărul acestora să scadă semnificativ.





