Primăria Suceava a primit astăzi o adresă din partea Consiliului Județean Suceava prin care administrația județeană solicită în mod oficial preluarea stadionului Areni în vederea construirii unuia nou, în aceeași locație. Adresa transmisă de Consiliul Județean Suceava este semnată de președintele acestei instituții, Gheorghe Șoldan, acesta anunțând în mai multe rânduri că își dorește să preia stadionul Areni de la municipalitate. În document se arată că preluarea ar urma să se facă în scopul construirii de către administrația județeană a unui stadion nou. Investiția ar urma să fie realizată cu fonduri de la bugetul Consiliului Județean Suceava.
Stadionul Areni a fost inaugurat în anul 1963, după care a fost extins în perioadele 1976 – 1977, atunci când au fost finalizate tribunele laterale și 1980 – 1982, când s-a construit tribuna a doua. În momentul de față nu se poate folosi zona etajată de la tribuna a doua și un sector dintre tribuna a doua și peluza dinspre primărie.
Pe stadionul Areni își dispută meciurile de pe teren propriu echipele de liga a III-a Cetatea Suceava și Șoimii Gura Humorului și echipa feminină de fotbal CSU Suceava.






