Modul în care unele dintre firmele de asigurări își tratează clienții în situația în care trebuie să le acorde despăgubiri îl nemulțumește pe președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan. Acesta a prezentat, miercuri, în ședința deliberativului județean, situația unei familii din Broșteni, a cărei locuință avea asigurare facultativă și care a primit o ofertă revoltătoare din partea firmei asigurătoare. Potrivit președintelui CJ, familia respectivă a plătit ani în șir asigurarea facultativă („un fel de CASCO pentru case”) pentru o despăgubire de 100.000 de euro, locuința i-a fost afectată de inundațiile din iulie a.c., iar „prima ofertă a firmei de asigurări a fost de 3.500 de euro”.
În ceea ce privește asigurarea obligatorie a locuințelor, Gheorghe Șoldan a adus în atenție un alt caz care i-a fost semnalat de o femeie din Broșteni, anume venitul mic, de doar 1.000 de lei lunar, din care ar trebui să plătească și asigurarea pentru casă.
În cursul zilei de miercuri, Gheorghe Șoldan a programat o întâlnire cu primarii din județ și cu reprezentanții firmelor de asigurări pentru a discuta toate aceste lucruri, pe care a spus că le aduce și în atenția Autorității de Supraveghere Financiară.