Șoldan: „Suceava are nevoie de un primar precum Vasile Rîmbu, care a demonstrat ce înseamnă dedicarea și eficiența”

Vasile Rîmbu și Gheorghe Șoldan, întâlniri cu locuitori din municipiul Suceava

Candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, a informat, printr-un comunicat de presă, că împreună cu candidatul partidului la funcția de primar al Sucevei, Vasile Rîmbu, a fost, vineri și sâmbătă, în cartierele Zamca și Obcini ale municipiului reședință de județ pentru a discuta cu oamenii despre „schimbările care trebuie făcute în administrația locală și cea județeană”.
„Municipiul Suceava are nevoie de un primar precum Vasile Rîmbu, un om care a demonstrat ce înseamnă dedicarea și eficiența în perioada în care a fost manager al Spitalului Județean Suceava. Ne mândrim încă de atunci cu spitalul nostru, care astăzi este spital clinic și datorită lui Vasile Rîmbu”, a afirmat Gheorghe Șoldan.
Acesta a mai spus că dezvoltarea județului Suceava înseamnă dezvoltarea concomitentă a fiecărei localități în parte, iar în acest context a declarat că are încredere că Vasile Rîmbu și echipa lui „vor face municipiul Suceava bine”.

Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava va acorda carduri cadou pensionarilor cu pensii minime pentru cumpărături de Crăciun

Gheorghe Șoldan consideră că este inacceptabil ca deszăpezirea pistei Aeroportului Suceava să se facă cu un utilaj agricol

CJ Suceava va aproba repartizarea sumelor transmise de Ministerul Finanțelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor