Infrastructură

Șoldan, prezent alături de primarul din Cajvana, Gheorghe Tomăscu, la semnarea unui contract de peste 11 milioane de lei pentru modernizarea unui drum



Deputatul PSD Gheorghe Șoldan a fost alături de primarul Gheorghe Tomăscu la semnarea contractului pentru modernizarea unui drum de peste cinci kilometri din Cajvana
Deputatul PSD Gheorghe Șoldan a fost alături de primarul Gheorghe Tomăscu la semnarea contractului pentru modernizarea unui drum de peste cinci kilometri din Cajvana

Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan a declarat că, în cursul zilei de luni, a fost prezent la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației alături de primarul din orașul Cajvana, Gheorghe Tomăscu, la semnarea unui proiect de peste 11 milioane de lei. Născut în orașul Cajvana, Gheorghe Șoldan a precizat că proiectul presupune modernizarea drumului comunal 43A, Cajvana-Codru, prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”.
„Prin acest proiect vor fi modernizați aproximativ cinci kilometri și jumătate ai drumului comunal care face legătura dintre Cajvana și satul Codru. Modernizarea acestui drum va fi continuată cu construirea unui pod peste râul Solca, un alt proiect depus de domnul primar Gheorghe Tomăscu pe Programul Anghel Saligny”, a arătat deputatul PSD de Suceava. El a adăugat că odată cu modernizarea DC 43A și construirea podului peste râul Solca se va crea o nouă legătură rutieră între Cajvana și localitățile din jur, Milișăuți, Iaslovăț, Grănicești, Rădăuți, inclusiv către E 85.
Gheorghe Șoldan a mai spus că pe lângă proiectul de dezvoltare a rețelei de distribuție a gazelor naturale la Cajvana, pentru care s-a intrat deja în linie dreaptă, există multe alte proiecte care urmează să fie aprobate prin PNRR și CNI, pentru continuarea modernizării acestui oraș.



Recomandări

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița

PSD a revenit după o lună la ședințele coaliției, cu Gheorghe Șoldan în delegație, și a susținut continuarea proiectelor pentru dezvoltarea localităților

Modernizarea Drumului Talienilor din Mălini a fost finalizată. Șoldan: „Acest drum înseamnă turism, dezvoltare și o legătură rutieră sigură prin munți”

Demersul lui Gheorghe Șoldan și al celor 92 de primari din județ către premierul Bolojan a fost ascultat de Guvern. Proiectele pe „Anghel Saligny” vor continua

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului