Sprijin

Șoldan la Udești: „Primarul PSD Cristea Ostrovan a demonstrat cum se poate gestiona eficient o comună, chiar și în condițiile unui sprijin limitat din partea administrației județene”



Gheorghe Șoldan alături de primarul PSD din Udești, Cristea Ostrovan
Gheorghe Șoldan alături de primarul PSD din Udești, Cristea Ostrovan

Candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, a participat, la Udești, la lansarea candidaturii pentru un nou mandat a actualului primar social-democrat, Cristea Ostrovan. Gheorghe Șoldan a precizat că Udeștiul este o comună gospodărită exemplar. „Cristea Ostrovan este unul dintre primarii din echipa mea, alături de care vreau să dezvolt județul Suceava. Am stat de vorbă la căminul cultural cu aproximativ 150 de localnici, cărora le sunt profund recunoscător pentru că și-au făcut timp să se întâlnească cu noi într-o zi lucrătoare, pentru a discuta despre viitorul comunei și al întregului județ Suceava. De când e primar la Udești, Cristea Ostrovan a realizat foarte multe proiecte pentru comună”, a spus Șoldan. El a arătat că primarul a asfaltat aproximativ 30 de kilometri de drumuri, a înființat sistemul de alimentare cu apă și sistemul de canalizare, a renovat șapte școli și grădinițe, a construit trei terenuri de sport, a făcut renovări la căminele culturale și a extins rețeaua de iluminat public.
Candidatul PSD pentru șefia județului a mai spus că printre proiectele în curs de desfășurare, cel mai important este instalarea rețelei de distribuție a gazelor naturale, un proiect finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny”, care reprezintă o investiție majoră pentru viitorul comunei.
„Alte proiecte includ construcția unei noi școli la Reuseni, modernizarea iluminatului public, extinderea rețelei electrice, dotarea școlilor și îmbunătățirea infrastructurii rutiere.
Obiectivele lui Cristea Ostrovan pentru mandatul următor coincid cu prioritățile mele din programul de dezvoltare a județului: rețea de apă și canalizare în toate satele comunei, rețea de gaz, școli moderne, drumuri asfaltate.
Cristea Ostrovan și-a propus și înființarea unui ansamblu artistic al comunei, dar și un punct de lucru SMURD în Udești”, a arătat Gheorghe Șoldan. El a mai spus că primarul din Udești a demonstrat în cei opt ani de mandat cum se poate gestiona eficient o comună, chiar și în condițiile unui sprijin limitat din partea administrației județene, „care a arătat în toți acești ani, și nu doar la Udești, că interesele politice primează în fața bunăstării unei comunități”.
„Udeștiul este o comunitate care nu va uita curând bătaia de joc de ani de zile de pe Axialul Suceava-Dolhasca. Le-am solicitat locuitorilor din Udești sprijinul în alegerile din 9 iunie, pentru primarul lor, pentru echipa PSD Suceava și, desigur, pentru candidatura mea la președinția Consiliului Județean Suceava. Cu o echipă unită și dedicată, putem asigura continuarea dezvoltării Udeștiului și a întregului județ”, a mai declarat Gheorghe Șoldan.
Comandat de O.J. P.S.D. Suceava
Executat SC Interpress SRL
CMF: 21240002, Tiraj 2320



Recomandări

Demersul lui Gheorghe Șoldan și al celor 92 de primari din județ către premierul Bolojan a fost ascultat de Guvern. Proiectele pe „Anghel Saligny” vor continua

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Noul restaurant Stone Grill din Pojorâta, al grupului de firme Calcarul, deschide calea spre un concept turistic de amploare pentru Bucovina

Șoldan anunță că încă două secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență din Suceava au devenit secții clinice universitare

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian