Îndemn

Șoldan în fața a 800 de persoane din Păltinoasa: „Pe 9 iunie îl trimitem acasă pe cel care a amăgit de prea mulți ani cu declarații de dragoste false pentru bucovineni și pentru Bucovina”

Gheorghe Șoldan alături de primarul din Păltinoasa, Eduard Wendling
Gheorghe Șoldan alături de primarul din Păltinoasa, Eduard Wendling

Candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, a participat, la căminul cultural din Păltinoasa, la o întâlnire cu primarul acestei comune, Eduard Wendling, și echipa PSD Suceava. În fața a aproximativ 800 de localnici, Gheorghe Șoldan le-a vorbit acestora despre viitorul localității lor. „Erau atât de mulți încât o bună parte dintre ei au urmărit discuția de afară, din fața căminului. Le-am mulțumit pentru prezență și i-am mulțumit înainte de toate lui Eduard pentru că a ales să facă parte din echipa mea, recunoscându-le celor prezenți că am luat cel mai bun primar de la liberali.
Un primar care a rezolvat problema iluminatului public, a podurilor și podețelor din comună, care a renovat dispensarele, a asigurat un sistem performant de siguranță publică, reducând numărul infracțiunilor, și a betonat 50% din drumurile comunale. Ar fi finalizat lucrările la 100% dintre drumuri dacă nu ar fi fost necesară modernizarea rețelei de apă, care a fost preluată subdimensionată. Astăzi la Păltinoasa oamenii au apă chiar și 48 de ore în situația în care se oprește curentul electric”, a declarat Gheorghe Șoldan. El a adăugat că primarul Eduard Wendling are deja un proiect pentru asfaltarea celorlalte drumuri comunale și urmează să semneze contractul pentru finanțare.
„Important este și faptul că după foarte mulți ani de așteptare, în care au avut primăria într-o sală de sport, locuitorii comunei Păltinoasa au aflat că în sfârșit proiectul primarului Wendling pentru un sediu nou a primit undă verde și în curând vor începe lucrările.
L-am sprijinit și eu, și echipa PSD, pentru că actualul președinte al Consiliului Județean a ignorat pur și simplu ani la rând comunitatea condusă până nu de mult chiar de un primar liberal”, a afirmat candidatul PSD pentru șefia județului. El a ținut să sublinieze faptul că Păltinoasa este un exemplu de administrație publică performantă, iar Eduard Wendling este un primar devotat comunității sale.
„Le mulțumesc oamenilor din Păltinoasa pentru primirea caldă și îi îndemn să fie alături de mine pe 9 iunie, pentru a-l trimite acasă pe cel care i-a amăgit de prea mulți ani cu declarații de dragoste false pentru bucovineni și pentru Bucovina”, a încheiat Gheorghe Șoldan.
Comandat de O.J. P.S.D. Suceava
Executat SC Interpress SRL
CMF: 21240002, Tiraj 2.210

Recomandări

Colindători de la Școala „Ion Creangă” au oferit o ie tradițională pentru fiul președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Colindători de la Școala „Ion Creangă” au oferit o ie tradițională fiului președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan
Colindători de la Școala „Ion Creangă” au oferit o ie tradițională fiului președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Șoldan anunță că Aeroportul Suceava intră în noua etapă de dezvoltare majoră prin construcția noului terminal și operaționalizarea sistemului ILS CAT III

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Gheorghe Șoldan după alocarea a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”
Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile