Șoldan după ce la Broșteni a ajuns un convoi de ajutoare din Maramureș: „Prin astfel de gesturi construim împreună cel mai puternic baraj, al solidarității, pe care nici o nenorocire nu-l poate doborî”

Gheorghe Șoldan le-a mulțumit maramureșenilor pentru sprijinul acordat sinistraților din Broșteni

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent marți în orașul Broșteni, localitatea suceveană cea mai afectată de inundațiile de la finalul lunii iulie, pentru a primi personal un convoi cu șapte camioane pline cu materiale de construcție din partea județului Maramureș. Gheorghe Șoldan le-a mulțumit tuturor maramureșenilor, în frunte cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, care a inițiat această campanie pentru județul Suceava.

„Președintele Zetea a însoțit, de altfel, convoiul umanitar și a venit personal astăzi la Broșteni, alături de prefectul județului Maramureș, Florian Sălăjeanu, și de senatorul Sorin Vlașin. Materialele, cărămidă, ciment, gresie, faianță, polistiren, vată bazaltică etc. au fost descărcate la depozitul special amenajat de Primăria Broșteni și au început deja să fie distribuite celor care au nevoie pentru reconstrucția caselor”, a transmis Gheorghe Șoldan. El a arătat că județul Maramureș a fost alături de Broșteni încă din primele ore după viitura de la sfârșitul lunii trecute, prin intervenția pompierilor ISU Maramureș, care se află în continuare în zonă pentru a ajuta la decolmatarea șanțurilor.

„Împreună cu prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, cu președintele CJ Maramureș și cu restul delegației din județul vecin am luat-o la pas prin Neagra. În doar o lună, zonele lovite crunt de ape încep să prindă viață. Primele case din cele distruse complet sunt deja ridicate, altele sunt în plin șantier, iar restul urmează să fie refăcute. Broșteniul va fi reconstruit! Este o promisiune pe care am făcut-o încă din prima zi și pe care o respectăm. Le mulțumesc încă o dată autorităților maramureșene pentru sprijin și tuturor celor care au donat pentru Broșteni”, a mai adăugat șeful administrației județene. Gheorghe Șoldan a subliniat că prin astfel de gesturi, cum este și cel al autorităților maramureșene, „construim împreună cel mai puternic baraj, al solidarității, pe care nicio nenorocire nu-l poate doborî”.

El a încheiat, spunând că la Broșteni, oamenii încep din nou să zâmbească, iar speranța că viața lor va redeveni la normal se ridică odată cu fiecare casă reconstruită și cu fiecare gest de unitate.

Recomandări

Mesajul de Crăciun transmis de Gheorghe Șoldan: „În aceste zile, fiecare dintre noi ar trebui să fie recunoscător pentru ceea ce are și pentru tot ceea ce ne-a oferit Dumnezeu”

Șoldan: “Cel mai vizitat obiectiv turistic al județului, Cetatea de Scaun a Sucevei, va intra într-un proces de restaurare unic în România”

Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului