Administrație

Șoldan apasă accelerația pentru recuperarea întârzierii la realizarea traseului de aproape 195 de km pentru biciclete

Proiectul de aprobare a documentației tehnico-economice – faza studiu de fezabilitate, cu elemente de DALI, precum și a indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea traseului cicloturistic în lungime de 188,977 km, la care se adaugă 5,378 km reprezentând suprapunerile cu alte proiecte complementare, a fost introdus de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, pe ordinea de zi a ședinței de îndată a deliberativului, de joi, 17 iulie a.c..
Acesta a explicat că este un proiect al vechii administrații, la care proiectantul este în întârziere cu studiul de fezabilitate. Gheorghe Șoldan a precizat că atât el, cât și reprezentanții altor instituții implicate în implementarea acestui proiect finanțat din fonduri europene au luat legătura cu proiectantul și i-au cerut să grăbească lucrurile. „Au început să accelereze, să vedem dacă reușim să ne încadrăm în timp”, a afirmat președintele CJ Suceava.
Consilierii județeni au aprobat în unanimitate documentația și indicatorii tehnico-economici pentru realizarea acestui traseu cicloturistic în lungime totală de 194,355 de km.
Proiectul face parte din obiectivul de investiții „Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național”, finanțat în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, și este derulat în parteneriat cu județele Bistrița-Năsăud și Mureș.Traseul cicloturistic cuprinde localitățile Brodina, Straja, Vicovu de Sus, Putna, Sucevița, Frumosu, Sadova, Fundu Moldovei, Vatra Moldoviței, Moldovița, merge spre Ciocănești, Iacobeni, Vatra Dornei, Dorna Arini, Șaru Dornei, Coșna și Poiana Stampei, suprapunându-se parțial cu Via Transilvanica.
Valoarea investiției este de 111.567.886,02 lei cu TVA, care înseamnă 22,313 milioane de euro, iar durata estimată de execuție este de 6 luni de la semnarea contractului de execuție.
Contractul de finanțare prin PNRR a acestui proiect a fost semnat de administrația județeană în februarie 2023.

Recomandări

Concurență mare, cu opt oferte depuse, pentru construirea tronsonului drumului expres de la Bălcăuți la Siret

Consiliul Județean Suceava intenționează să preia proiectul șoselei de centură a Fălticeniului pentru urgentarea începerii lucrărilor

Punerea în valoare a Cetății de Scaun a Sucevei, printr-un proiect unic în România, va costa aproape 71 de milioane de lei

CJ Suceava a aprobat asocierea cu Primăria Cajvana pentru construirea unui dispensar nou. Șoldan spune că în alte nouă localități vor fi construite centre medicale zonale

CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare
CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare