Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a solicitat lucrări imediate la podul peste râul Moldova din Cornu Luncii pentru ca circulația să se facă în condiții de siguranță. Gheorghe Șoldan a precizat că podul de la Cornu Luncii, de pe DJ 209A, este inclus în cel mai mare proiect de modernizare a infrastructurii rutiere din istoria județului Suceava, de 85 de milioane de euro, fonduri europene. Proiectul este în momentul de față în procedură de licitație pentru desemnarea constructorului.
„În locul podului actual, construit în 1910, va fi realizat un pod nou, cu o lungime de 255 de metri. Proiectul a fost demarat încă din primele săptămâni după preluarea funcției de președinte al Consiliului Județean Suceava”, a arătat șeful administrației județene. El a mai precizat că în această perioadă sunt evaluate ofertele depuse, iar câștigătorul va fi desemnat în următoarele săptămâni.
„Știu că e o situație pe care am vrea să o vedem cu toții rezolvată cât mai repede, dar trebuie să înțelegem că acestea sunt procedurile legale. Până la începerea lucrărilor la noul pod, am dispus măsuri imediate pentru remedierea problemelor existente și pentru asigurarea circulației în condiții de siguranță”, a încheiat Șoldan.






