Șoldan a obținut noul aviz de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru centura Gura Humorului

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat, joi, că proiectul variantei ocolitoare de la Gura Humorului „merge înainte”, alegând ca Suceava să facă „pasul care să deblocheze situația”, prin ajustarea la maximum a prețurilor și prin reluarea procesului de avizare.

„Scopul nostru este să obținem cât mai repede hotărârea de Guvern care ne permite demararea licitației pentru construirea variantei ocolitoare, un proiect care nu mai poate fi amânat. Astăzi am reobținut avizul Comisiei Tehnico-Economice din cadrul CNAIR. Săptămâna viitoare urmează avizul de la CTE – Ministerul Transporturilor, apoi proiectul intră în Comisia Interministerială, iar după aceea ajunge din nou pe masa premierului, pentru reavizarea indicatorilor tehnico-economici. Odată obținută hotărârea de Guvern, putem lansa licitația pentru execuție”, a declarat, joi, Gheorghe Șoldan.

Președintele Consiliului Județean Suceava a arătat că, de la „devizul uriaș de 540 de milioane de euro, lăsat de fosta administrație”, a găsit „singura soluție realistă”, respectiv realizarea variantei ocolitoare în două etape, în half-profile. Prima etapă ar costa în jur de 160 de milioane de euro, cu tot cu TVA.

Șoldan a obținut noul aviz de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru centura Gura Humorului
Șoldan a obținut noul aviz de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru centura Gura Humorului

Prețul „a făcut posibilă finanțarea acestei investiții și a scos-o din <sertarul cu desene>”, a afirmat șeful administrației județene, subliniind că, deși mare parte din finanțare este acoperită de fonduri europene, Consiliul Județean Suceava vine cu o contribuție proprie de 20% din valoarea totală a investiției, aceeași sumă care trebuie susținută din fonduri guvernamentale.

„E un efort financiar uriaș din partea administrației județene, dar trebuie să facem tot ce ține de noi pentru a debloca această investiție despre care se vorbește de peste un deceniu. Avem la Gura Humorului al treilea blocaj rutier din România, iar varianta ocolitoare va decongestiona traficul de pe DN17, principala rută care leagă Moldova de Transilvania și, totodată, coridorul care conectează aceste regiuni cu frontierele României spre Ucraina și Republica Moldova. Un singur lucru vreau să fie clar: nu renunțăm la acest proiect. Indiferent de piedici, îl ducem până la capăt”, a mai spus președintele Șoldan.

Șoldan a obținut noul aviz de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru centura Gura Humorului
Șoldan a obținut noul aviz de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru centura Gura Humorului
Șoldan a obținut noul aviz de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru centura Gura Humorului
Șoldan a obținut noul aviz de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru centura Gura Humorului

Recomandări

Șoldan anunță că șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi scoasă la licitație până la finalul anului 2025

Un expert în infrastructură evidențiază avansul substanțial al Sucevei în fața Iașiului la proiectele mari de drumuri

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava lansează licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la centura orașului Gura Humorului

Șoldan vrea ca până la finalul acestui an să scoată la licitație proiectul șoselei de centură a orașului Gura Humorului