Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că au început lucrările la noua parcare de la Cetatea de Scaun a Sucevei. Gheorghe Șoldan a amintit că instituția pe care o conduce construiește o parcare modernă pentru cel mai vizitat obiectiv turistic din județ, în locul parcării improvizate de pe terenul viran unde, ani la rând, au fost nevoiți să parcheze sucevenii și turiștii veniți din țară și din străinătate.
„Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la finalul lunii trecute, iar după organizarea de șantier lucrările în teren au demarat luni dimineață. Până la finalul acestui an, Cetatea va avea o parcare amenajată pe o suprafață de aproximativ 5.060 de metri pătrați, cu 133 de locuri: 121 pentru autoturisme, 6 pentru motociclete, 3 pentru autocare și 3 pentru microbuze”, a spus Șoldan. El a adăugat că proiectul prevede realizarea unei parcări cu structură rutieră din piatră naturală, iluminat public nou, sistem de supraveghere video, bariere automate, camere LPR pentru recunoașterea numerelor de înmatriculare, sistem electronic de plată și stații de încărcare pentru vehicule electrice.

Totodată, vor fi amenajate trei zone verzi interioare, sub formă de scuaruri de separație, iar în cadrul amenajării peisagistice vor fi plantați 60 de arbori din diferite specii, alături de arbuști și plante decorative. Spațiile verzi vor fi întreținute printr-un sistem automat de irigații.
Gheorghe Șoldan a precizat că, potrivit contractului, constructorul are la dispoziție opt luni pentru finalizarea lucrărilor, termen calculat de la data înscrisă în ordinul de începere a lucrărilor, respectiv 27 februarie 2026.
Președintele Consiliului Județean Suceava a subliniat faptul că, la finalul lucrărilor, Cetatea de Scaun a Sucevei va avea o parcare modernă, care va deservi și vizitatorii celorlalte două obiective turistice din imediata apropiere, Muzeul Satului Bucovinean și statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare.






