SOLCA (IV). O colectă pentru sprijinirea copiilor sărmani, care urmau o școală, făcută la Solca, în 13 decembrie 1902, cu ocazia unui spectacol de teatru, menționează următoarele nume de localnici printre binefăcători: Fritz WICKE, notarul Tigran cav. de Pruncul, Nicanor Macovei, Ilie Semaca, Alexandru Braha, Pincas Zweker, Iulius Pittner, Pressner, Lugert, Kupterberg, Weinberg, Stadtmauer, Efroim Rath, Adamowski, Modest Avram, Carol Willmitzer, Podlowski, Schratter, Carl Stockl, Dr. Schaffel, Eichenbaum, Holota, Hannenzahn, Filip Hohenthal, Jascht, Becker, Aron Nagler, Luca Burdea, Wolfram, Dominik Wickerhauser, Wolf, Kaniuk, Tannhauser, Ferdinand Schaffer, Wollak, Polack, Osman, Rada, Kazimir Michalowski, Franz Luczko, Franz Eisenhauer, Gai, Gottesmann, Holzdrager, Dr. Eduard Beilich, Aberbach, Piotrowski, Avedig Gaina, Grigori Lazarowicz, Mendel Abraham, Donnenfeld, Herschmann, Singer, Kaminski, Oskar Kantor, Iosif Neuman, Schaffe-junior, Marta Thurmann, Leopoldine Botta, Paulina Mertha, Emilie Gaube, Adolfine Sobotnicki, Ecaterina Koch, Domnii Biedermann, Secher, Heinrich Schaffer, Pinkas Schmied, Polaczek, Leiser Kosmann, David Peretz, Costiner, domnișoara Dobrea, domnii Grigori Poleacu, Dimitrie Naherneac, Nicolai Rădășan, Ellenbogen, Rachmut, Baruch Basseches, Carol Kosmann, Nemtzof junior și senior, Gere, Strauch, Iosif Eisenhauer, Efroim Faust, Simader, Daszkiewicz, Muckjun, Krammer, Alexandru Chisiliță, Eusebi Smercenischi, Schirger, Rudich, Avrum Schimmel, Frenger, Vasilovschi, Stieber, Rab, Zenta Și Doamnele Amalie Loos, Eugenia Mitric, Gerzhofer, Aspazia Kufner, Ioana Webenau, Rosa Perting Și Pawlowski.
Nicolae Iorga, care a vizitat Bucovina în primăvara anului 1904, n-a ratat nici Solca, pe care o descrie în doar câteva tușe: „Solca e o stradă, dar o stradă dreaptă, bine orânduită, destul de noroioasă. În calea mea spre mănăstire nu văd alta decât țerani de-ai noștri, ca cei de asară, ba chiar și câte o Munteancă purtând catrința neagră cu marginea roșie. În curți stau căruțele lor deshămate. Oamenii au venit ca să plătească la perceptor și ca să se spoveduiască la preot.
Biserica românească de astăzi, mănăstirea din alte timpuri, domneasca ctitorie a bătrânului Ștefan Tomșa al II-lea, care căuta să-și ispășească păcatele cele multe făcute prin uciderea celor mai mari boieri ai țerii, e acum tocmai la capătul târgului, într-un loc unde înălțimile sămănate cu brazi încunjură din toate părțile.
O reparație de mai deunăzi a dat turnului de la poartă și turnului bisericii coperișurile lor de țigle strălucitoare, de modă bucovineană. Varul a înlocuit de mult toate zugrăvelile. Încolo, însă, Solca e și astăzi cum a ridicat-o acest Ștefan Vodă al măcelurilor de boieri…
E slujba din Joia Paștelui: biserica e plină de țerani puternici, de femei gătite – și ei și ele în cojoacele de sărbătoare. Pe două mesuțe se îngrămădesc colacii și sticlele de vin, din care răsar lumânările de ceară. La uși stă adunată lumea pentru spovedanie. Preotul spune evanghelia lui Hristos dus înaintea judecătorilor celor răi și fără Dumnezeu: glasul lui se înalță foarte puternic și umple tot largul cuprins al bisericii.
Afară, un bătrân strâmb se apropie de mine, văzându-mă că ieau însemnări.
– Ce e, domnule, cu contractul bisericii?
– Care contract?
– Contractul acela de care a spus arhimandritul că este și la Cernăuți și la Viena. Și zice acolo că biserica trebuie încunjurată cu lemn?
Astfel trăiește în mintea moșneagului gândul la averile cele mari pe care le-au avut odată aceste mănăstiri și biserici moldovenești și pe care, la anexare, le-a luat Statul ca să clădească din ele casarme și câte altele până să se ajungă la împrejmuirile bisericilor.
Moșul cu „contractul” a fost și prin România înainte de a ajunge clisiarh aice. A lucrat la câmp, ca atâția alți „Corduneni”. A călătorit așa pe la Dorohoi, prin Suceava, prin Iași și până în jos, la Huși.
– Ba am fost și la Ruși.
– Și ce zici de dânșii?
– Ei, acolo-i mai bine, nu ca în România… Acolo-i pământ larg, că peste Prut domnește Țarul cel binecredincios care face pomană cu „pământuri largi”.
Tinerii cari-l încunjură tăcuți învață de la dânsul aceasta”.
Printre tinerii aceia s-o fi numărat și Ilie Torouțiu, cel născut la Solca, în 17 iunie 1888, și care avea să scrie și lucrări acide despre „poporația din Bucovina”, și proze triste despre letargia săracilor, dar și numeroase studii despre viața lui Mihai Eminescu și despre opera eminesciană. Și tot la Solca s-a născut, în 2 noiembrie 1856, compozitorul Victor Vasilescu. Peste aproape un secol, și cumva în trecere, s-a născut la Solca, în 20 septembrie 1954, arhitectul și… caricaturistul Doru Ghiocel Olaș.
DEȘTEPTAREA, Nr. 98/1902, p. 3