Primăria orașului Solca a organizat ieri, cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT), o manifestare dedicată deopotrivă atât aniversării celor 590 de ani de la prima atestare documentară a localității, cât și omagierii poetului național Mihai Eminescu.
La manifestarea organizată în sala de festivități a Primăriei au participat ca invitați de onoare președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, subprefectul Ștefan Alexandru Băișanu și deputatul Mirela Adomnicăi.
Au fost totodată alături de primarul Valeruț Țăranu Hofnăr, de viceprimarul Gheorghe Bahan și de consilierii locali, primarii din orașul Siret și din comunele Arbore, Cajvana și Bogdănești, reprezentați ai Bisericii, șefi de instituții și, bineînțeles, numeroși membri ai comunității din Solca.
„Un oraș cochet, așa cum a fost altădată”
Așa cum a subliniat edilul localității în cuvântul de deschidere al manifestării, Solca este atestată documentar la data de 15 ianuarie 1418 printr-un document emis la Baia de domnitorul Alexandru cel Bun.
Prezentându-l ca fiind „orașul cu cel mai mic număr de locuitori din județ”, primarul Valeruț Țăranu Hofnăr a enumerat câteva realizări semnificative din Solca ultimilor ani, precum și o serie de proiecte care se derulează cu fonduri europene sau obținute de la Banca Mondială.
Pentru președintele Gavril Mîrza, care, așa cum a mărturisit, a urmat liceul la Solca, manifestarea a constituit un moment de rememorare a anilor tinereții și de reîntâlnire cu oamenii pe care i-a cunoscut.
Spunând că Solca a fost, cu ani în urmă, „un centru de polarizare a activității pentru localitățile din jur”, Gavril Mîrza a accentuat faptul că Solca „trebuie să-și refacă înfățișarea de stațiune și de oraș cochet, așa cum a fost altădată”.
„Pe locul arătat de Dumnezeu, anume Solca”
Cel care a primit girul de a conduce în continuare desfășurarea manifestării a fost scriitorul și publicistul Ion Drăgușanul.
Sosit (împreună cu colectivul CJCPCT Suceava în frunte cu directorul Pavel Blaj) cu 37 de titluri de carte, pe care le-a pus, cu prețuri simbolice, la dispoziția solcanilor (volume editate sub egida CJ Suceava de către CJCPCT ), Ion Drăgușanul a făcut o scurtă incursiune în istoria localității, semnalând totodată faptul că, în primul număr al „Revistei Bucovinei” (pe care organizatorii au oferit-o în mapa manifestării tuturor participanților) vor avea prilejul să se informeze pe larg asupra trecutului localității din textul dedicat evenimentului intitulat „Pe locul arătat de Dumnezeu, anume Solca”.
„Un eveniment de excepție”
Momentul Eminescu (așa cum a spus Ion Drăgușanul, „Eminescu este mereu prezent în istoria Bucovinei”) a fost marcat atât prin prezentarea volumului „Sub semnul Poetului”, volum care cuprinde versurile unor tineri poeți închinate Luceafărului poeziei românești, între care și câțiva poeți din orașul Solca, dar și prin recitarea, de către o elevă emoționată, a poeziei „Și dacă…”.
Manifestarea a continuat apoi cu un recital de muzică folk susținut de cantautorul și interpretul Cornel Angelescu.
Surpriza a constituit-o piesa „La Solca ninge ca-n vecii”, special compusă pentru acest moment pe versurile lui Ion Drăgușanul, după care au concertat (pentru a doua oară în public după debutul pe scenă în „Noaptea cea mai lungă” din data de 22 decembrie) cei patru rockeri ai trupei sucevene „Never mind”.
La final, primarul Valeruț Țăranu Hofnăr a înmânat diplome onorifice invitaților și participanților la manifestare.
„Un eveniment de excepție”, așa cum l-a apreciat subprefectul Ștefan Alexandru Băișanu, prin care solcanii, după cum a remarcat președintele Gavril Mîrza, au făcut dovada că „nu uită trecutul, se preocupă de prezent și au gânduri mărețe pentru viitor”.