În Sala „Ștefan cel Mare” din incinta Palatului Administrativ din municipiul Suceava s-a lansat săptămâna trecută, de Ziua Bucovinei, antologia intitulată „Sol omnibus lucet” („Soarele strălucește pentru toți”), lucrare care cuprinde date biografice și texte reprezentative ale scriitorilor contemporani care trăiesc și creează în spațiul bucovinean.
„O fotogramă contemporană a universului literar bucovinean”
La un interval de mai puțin de două luni de la întâlnirea și dialogul dintre conducerea Consiliului Județean (CJ) Suceava și oamenii de cultură din această zonă, întâlnire care s-a desfășurat, în aceeași sală, sub deviza „Împreună pentru cultura suceveană”, în cadrul căreia s-a conturat proiectul unei antologii a autorilor bucovineni, lucrarea a devenit o realitate prin generozitatea vicepreședintelui CJ Suceava Ștefan Alexandru Băișanu, care a finanțat personal tipărirea acesteia.
Circumscrisă programului de manifestări dedicate Unirii Bucovinei cu România, lansarea antologiei s-a desfășurat într-un cadru sărbătoresc, moderatorul evenimentului fiind, în tripla-i calitate de inițiator al proiectului, de coautor și de finanțator al acestei lucrări pe care a apreciat-o ca fiind „o fotogramă contemporană a universului literar bucovinean”, Ștefan Alexandru Băișanu.
„O carte pilot a scrisului bucovinean”, „o sinteză a valorilor prezentului, care își va lăsa amprenta peste timp”
Antologia, care în cele 680 de pagini reunește un număr de 135 de autori (de la cei care care au vârsta tinerei democrații românești, până la venerabili nonagenari), constituie, așa cum a spus poeta Carmen Veronica Steiciuc (coautoare a acestei lucrări alături Ștefan Alexandru Băișanu și Alis Niculică) „o nouă pagină în istoria literaturii din Bucovina”.
„Este o carte pilot a scrisului bucovinean – a precizat ea – o carte care ne permite să ne cunoaștem între noi și totodată să facem cunoscute valorile scrisului din această zonă”.
O lucrare care, așa cum a subliniat și Alis Niculică, oferă „o imagine de ansamblu a vieții literare din spațiul bucovinean”, „o sinteză a valorilor prezentului, care își va lăsa amprenta peste timp”.
„Nu este cartea lui Alexandru Băișanu, ci este cartea dumneavoastră, a tuturor celor care ați îmbrățișat acest proiect!”
O carte realizată într-un timp record „ca mărturie care să dăinuiască”, așa cum a remarcat Ștefan Alexandru Băișanu, care și-a asumat „toate problemele care vor stârni comentarii”, o împlinire despre care a accentuat că „nu este cartea lui Alexandru Băișanu, ci este cartea dumneavoastră, a tuturor celor care ați îmbrățișat acest proiect!”.
„Nu știu cine ești – scrie Ștefan Alexandru Băișanu în textul introductiv al lucrării adresat cititorilor – nu știu cum te cheamă, dar vreau să știi că noi, aici, în Bucovina, știm bine să ne cinstim scriitorii! Pentru că doar ei spun! Noi, ceilalți, muritorii,…facem!”.