Soiul rău…

nu piere!, zice vorba din bătrâni pe care mi-a toot venit s-o evoc în fiecare secundă a celor 120 de minute din panarama de meci pe care alde Gloria s-a prefăcut că-l joacă împotriva lui Maccabi Haifa. Nu că echipa din Israel n-ar juca fotbal, chiar bunicel, dar când pornești de la 2-0 și nu reușești în 90 de minute, ba mai și jucând acasă, decât să arunci mingea ca dobitoaca, tare și-nainte, să ratezi un penalty trăgând prostește direct în portar, ba să mai și iei două goluri din faze de tot… beep-ul, înseamnă că ori nu-ți stă mintea (atâta câtă o fi!) la fotbal, ori e ceva putred de-a dreptul. Mă gândesc cu jale la bietul Sabău, marele fotbalist, devenit antrenor la o echipă pe care, cred cu convingere, oricât și cu orice ai stimula-o, ea nu-și poate ieși din inerția în care a zăcut decenii de-a rândul, obișnuită să facă doar figurație în teren, în timp ce scorul exact se fixa la un „șprițache” (d-ăla de-i place tare lui Mitică) de către „lordul” (ptiu!) Jean Pădureanu și omologul de la nu conta care echipă, că toate făceau la fel. Nu vreau să spun că Gloria, ediția 2007, mai are apucăturile celei din anii ’80, ’90 și în general de până la sosirea lui Sabău. Dar este evident că porcăria s-a inoculat profund, aproape genetic, până în ultima fibră a fiecăruia dintre jucători, încât ei habar nu mai au ce semnificație au cuvinte precum dăruire, abnegație, devotament și alte asemenea. S-a transmis cumva, lucrul dracului, o nesimțire aproape patologică, ăia din teren având mai mereu aerul că sunt acolo împotriva voinței lor, că ar fi avut lucruri cu adevărat importante de făcut în timpul pe care sunt siliți să-l piardă pe toloaca aia împrejmuită și că, în general, hai sictir, bă, spectatori și telespectatori deopotrivă! Atâta lehamite și silă adunate la un loc n-am văzut, ați ghicit!, la aceeași echipă pe vremea când nea Jean, zice lumea, juca la pariuri în Austria, trimițând omul cu sacul cu bani (cică tot câte 100.000 de „para”) să joace la scor exact pe… înfrângerea propriei echipe cu câte un 1-4 sau 2-4, să se bucure și proștii din tribune că văd măcar multe goluri. Hai să fac și eu un pariu: pe cât că Atletico, chiar și fără Fernando Torres, le dă vreo 4? Chiar 5?