Șoferul unui autovehicul marca VW Touareg este bănuit că face tot posibilul pentru a nu fi tras la răspundere pentru un accident comis la începutul acestei luni în centrul municipiului Câmpulung Moldovenesc. Suspiciunile vin din partea părinților lui Bogdan Crăciunaș, un copil în vârstă de 13 ani, care cred că persoana aflată la volan în momentul accidentului a fugit, iar în locul ei s-a prezentat la poliție un alt individ.
Camerele de supraveghere instalate în centrul municipiului Câmpulung Moldovenesc au surprins parțial persoanele care au coborât din autoturismul implicat în accident, dar, din păcate, se poate distinge doar pasagerul din dreapta. Șoferul este în unghiul mort, acolo unde camera de supraveghere cea mai apropiată nu filmează nimic. În schimb, o altă cameră de luat vederi, aflată în partea opusă, îl surprinde și pe șofer, care coboară și pleacă înapoi spre locul unde l-a lovit pe copil.
Din păcate, distanța prea mare nu permite identificarea șoferului care se afla la volanul autoturismului marca VW Touareg și care ulterior s-ar fi predat poliției.
Minorul de 13 ani a suferit răni grave
Liniștea familiei Crăciunaș a fost spartă în seara zilei de 1 august 2013, când telefonul a sunat, iar o cunoștință i-a înștiințat pe părinți că fiul lor, Bogdan Crăciunaș, a fost lovit de o mașină în timp ce ce plimba cu skateboard-ul.
„Am plecat într-un suflet către locul tragediei, iar când am ajuns acolo am observat că salvarea tocmai pleca spre spital. M-am legitimat și i-am întrebat pe polițiștii și jandarmii prezenți acolo ce se petrece, iar ei mi-au confirmat că a fost vorba de un accident în care un copil a fost lovit de un VW Touareg care era staționat la vreo 20 de metri de locul faptei. Am plecat apoi într-un suflet la spital să văd ce se petrece, să văd în ce stare este copilul meu”, a povestit Dorian Crăciunaș.
Rănile pe care Bogdan Crăciunaș le-a suferit erau destul de grave, astfel încât medicii de la Câmpulung Moldovenesc au decis să-l transfere de urgență la Spitalul Județean Suceava.
Copilul nu a stat internat nici aici prea mult timp, fiind transportat cu elicopterul la Spitalul „Bagdasar Arsene” din București. Medicii de aici l-au operat de două ori și l-au ținut internat până marți, 20 august.
„A avut dublă fractură la glezne și fractură craniană, care a necesitat refacerea cutiei craniene. Ultima operație a fost și cea mai dificilă, dar am încredere că medicii de la București au reușit să facă imposibilul și l-au salvat, iar copilul nostru își va reveni”, a mărturisit Dorian Crăciunaș.
„Aveau muzica la maxim în mașină și apoi au fugit. Probabil că șoferul era băut”
La sediul poliției s-a prezentat ulterior o persoană, Constantin Alexandru Mândrilă, din Câmpulung Moldovenesc, proprietarul autovehiculului marca VW Touareg, cu numărul de înmatriculare SV-54-MAK. Acesta le-a spus polițiștilor că el a comis accidentul, dar nu a rămas la locul faptei de teamă și a preferat să se predea. Există câteva neconcordanțe cu privire la perioada în care Mândrilă s-a predat polițiștilor. Pe de o parte, tatăl minorului susține că este vorba de 15 minute, în timp ce polițiștii afirmă că din momentul accidentului și până când Mândrilă s-a predat au trecut doar 5 minute.
Dorian Crăciunaș crede că adevăratul autor al accidentului nu este Constantin Alexandru Mândrilă, ci o altă persoană.
„Din ce mi-au spus mai mulți oameni prezenți la fața locului, muzica în mașină era dată la maxim, iar șoferul era băut. S-a prins cu mâinile de cap când a văzut ce a făcut și apoi a fugit. Se încearcă o manevră, pentru ca adevăratul vinovat să fie făcut scăpat. Pe această cale, îi rog pe toți cei care cunosc amănunte despre accidentul din 1 august să nu ezite să vină cu informații. Vreau ca adevărul să iasă la lumină și vinovatul să fie tras la răspundere”, a declarat Dorian Crăciunaș.
La rândul ei, Camelia Grădinaru, avocata care reprezintă familia Crăciunaș, admite că există supoziția că autorul real ar fi părăsit locul accidentului, fiind substituit cu altă persoană.
„Mai așteptăm să vedem ce probe se adună la dosar și apoi vom lua o decizie. Este posibil să facem și plângere împotriva șoferului pentru părăsirea locului accidentului, infracțiune care nu se regăsește momentan în acest dosar”, a menționat avocatul Camelia Grădinaru.
Poliția așteaptă actele medicale
Inspectorul principal Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava, a declarat că dosarul privind accidentul din centrul municipiului Câmpulung Moldovenesc este în lucru și că până în prezent au fost audiați mai mulți martori.
„Se întreprind cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, dar colegii mei așteaptă ca rudele să depună la dosar acte medicale pentru a stabili exact cum se vor derula cercetările”, a spus Ionuț Epureanu.
Acesta a mai explicat că nu se derulează cercetări pentru infracțiunea de părăsirea locului accidentului, deoarece șoferul s-a predat singur la poliție. Totuși, legislația prevede că șoferul vinovat trebuie să acorde victimei primul ajutor, să sune la ambulanță și poliție și să nu plece de la locul faptei, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față.
Toate acestea au condus la ipoteza avansată de tatăl lui Bogdan Crăciunaș, și anume că a existat un schimb de șoferi, iar adevăratul vinovat s-a făcut nevăzut printre blocurile din Câmpulung Moldovenesc.