Un bărbat care conducea o Dacie 1310 și-a găsit sfârșitul într-un mod cumplit, sfârtecat sub roțile unui camion Iveco. Tragedia s-a petrecut ieri după-amiază, în jurul orei 15.45, la ieșirea din municipiul Fălticeni, spre Spătărești, lângă sensul giratoriu din zonă, într-o curbă periculoasă.
Din ancheta poliției rezultă că șoferul Daciei, Petruț Amucileniței, în vârstă de 43 de ani, domiciliat în comuna Fântâna Mare, a pătruns brusc pe sensul opus de mers, izbindu-se în mașina de mare tonaj condusă de un șofer din comuna Rîșca.
Un echipaj de „Descarcerare” al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava a intervenit la fața locului, pentru a scoate victimele din Dacie.
Impactul a fost de o violență extremă, conducătorul auto fiind pur și simplu sfârtecat, ceea ce a dus inițial și la o confuzie, anchetatorii crezând că în mașina transformată într-un ghem de fiare sunt două persoane decedate.
În ceea ce privește cauza accidentului, polițiștii nu se puteau pronunța încă aseară de ce a scăpat șoferul Daciei volanul de sub control.