Șoferul și pietonul implicați într-un accident erau amândoi băuți



Joi, în jurul orei 06.15, pe DJ 174, în interiorul comunei Panaci, Petrică M., de 32 ani, din comuna Dumbrăveni, în timp ce se deplasa în calitate de pieton, a fost accidentat de un autovehicul, al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului .
În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde i s-a stabilit diagnosticul „plagă escoriată și contuzie genunchi drept”, necesitând pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale,.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 04.00, Adrian O., de 39 ani, din comuna Dumbrăveni, ce are permisul de conducere auto anulat, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 174, l-a accidentat pe Petrică M., după care a părăsit locul faptei.
Conducătorul auto și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru Adrian O. și 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru Petrică M.
„În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.