Cercetări poliție

Șoferul dispărut după accidentul de la Vicov dă vina pe panică și amnezie



Șoferul care a accidentat un copil în vârstă de 15 ani, sâmbătă la prânz, în orașul Vicovu de Jos, dispărând după ce victima a fost preluată de o ambulanță, s-a prezentat de bună voie la poliție, invocând panica și amnezia pentru gestul său.
Bărbatul în cauză, Viorel Motrescu, în vârstă de 44 de ani, din comuna Vicovu de Jos, a povestit cum, după ce a acroșat copilul, a sunat la 112, pentru a anunța accidentul, a urcat minorul în mașina sa și a plecat spre Rădăuți, cu intenția de a-l duce la spital. Pe drum s-a intersectat cu ambulanța, a oprit-o și a predat copilul personalului medical, după care a dispărut. Viorel Motrescu s-a prezentat la poliție la aproape 24 de ore de la producerea evenimentului rutier. Acesta a declarat în fața anchetatorilor că minorul accidentat a început să delireze și să verse în mașina sa, cauză din care a intrat în panică. Bărbatul susține că, după ce copilul a fost preluat de ambulanță, și-a închis autoturismul și a plecat pe jos, însă nu reține unde anume, ajungând acasă și dându-și seama ce se întâmplă cu el abia în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Având în vedere modul în care s-au petrecut lucrurile, polițiștii sunt convinși că șoferul a avut ceva de ascuns, însă concentrația de alcool din momentul accidentului nu mai poate fi stabilită.
Șoferul nu a scăpat totuși ușor, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea poliției și vătămare corporală din culpă.
În ceea ce-l privește pe copilul rănit în urma accidentului, acesta a fost diagnosticat cu leziuni care necesită între șapte și zece zile de îngrijiri medicale.



Recomandări

Obiecte de îmbrăcăminte și parfumuri de firmă, posibil contrafăcute, confiscate de la un șofer care circula pe DN17

Obiecte de îmbrăcăminte și parfumuri de firmă, posibil contrafăcute, confiscate de la un șofer care circula pe DN17
Obiecte de îmbrăcăminte și parfumuri de firmă, posibil contrafăcute, confiscate de la un șofer care circula pe DN17