În boxa acuzaților

Șoferul asasinilor, în cazul valutistului jefuit și omorât, trimis în judecată



Alin Novac cel de-al șaselea individ arestat preventiv în dosarul jafului comis asupra lui Cristian Cajvănean
Alin Novac cel de-al șaselea individ arestat preventiv în dosarul jafului comis asupra lui Cristian Cajvănean

Alin Novac (25 de ani), din Plopeni-Salcea, cel de-al șaselea individ arestat preventiv în dosarul jafului de peste 400.000 de lei, comis la 20 iulie 2009, asupra lui Cristian Cajvănean (37 de ani), faptă urmată de decesul victimei, după 17 zile de agonie în „Reanimarea” Spitalului Județean Suceava, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava.
Novac a fost dat pe mâna judecătorilor pentru constituire de grup infracțional organizat și tâlhărie în formă continuată, urmată de moartea victimei.
Patru tentative de jaf asupra aceleiași victime
Alături de ceilalți cinci suspecți în acest caz, Gheorghe Anton (24 de ani), alias „Legionarul” și Iulian Spatariu (29 de ani), ambii din Adâncata, Vasile Crasi (27 de ani) din Ipotești, Dan Platoc (34 de ani), zis „Cașuba”, și Constantin Lungu (31 de ani), ambii din municipiul Suceava, Novac ar fi pus la cale jaful asupra omului de afaceri Cristian Cajvănean, proprietarul unei case de schimb valutar în centrul municipiului Suceava.
Până la jaful propriu-zis, petrecut în iulie 2009, cei șase suspecți, susțin anchetatorii, au mai avut, cu câteva zile înainte, patru tentative de tâlhărie, asupra aceleiași victime, însă de fiecare dată au fost nevoiți să renunțe la jaf din diverse motive.
I-au dat în cap la câțiva metri de blocul în care locuia
Pe 20 iulie, însă, Cristian Cajvănean a fost atacat pe aleea care ducea spre blocul în care locuiește, în zona „6 Noiembrie” din municipiul Suceava. Anton și Spatariu i-au dat în cap, i-au luat geanta cu bani și au fugit câteva sute de metri, printre blocuri, până în zona Grădiniței Nr. 1, de pe strada „Alexandru Ienceanu”, unde Novac îi aștepta cu un autoturism marca Rover.
S-au urcat în mașină și au demarat în trombă spre un câmp dintre Ipotești și Bosanci, unde s-au întâlnit și cu ceilalți membri ai grupării, care au venit cu un BMW seria 7.
Aici, explică anchetatorii, au împărțit banii (n.r.- echivalentul a 410.000 de lei, în lei și valută) și au dat foc genții și unor obiecte de îmbrăcăminte ale unuia dintre autori, haine pătate cu sângele victimei.
Prins în Londra și dat de gol de un muc de țigară
Deși Alin Novac nega implicarea sa în acest caz, anchetatorii au găsit ADN-ul său pe un muc de țigară (Kent) identificat în locul în care suspecții și-au împărțit prada.
Dintre cei șase suspecți ai oamenilor legii, doar Novac nu a ajuns după gratii în iulie 2009, întrucât tânărul a dispărut fără urmă, fiind dat în urmărire internațională.
La începutul lui noiembrie 2010, autoritățile anunțau că Alin Novac a fost prins la Londra, fiind extrădat în România și încarcerat, în baza mandatului de arestare preventivă emis în lipsă, în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.