Un șofer de 29 de ani a accidentat o bătrână de 76 de ani, din Poiana Stampei, și a părăsit locul faptei când a văzut că femeia se ridică de jos, acesta ajungând a două zi la spital, cu mâna ruptă.
Marți, la ora 10.00, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de personalul de la Spitalul Municipal din localitate despre faptul că la Secția chirurgie s-a prezentat Agafia R., de 76 ani, din comuna Poiana Stampei, care a declarat că duminică dimineață, la ora 08.00, în timp ce se afla cu o bovină pe marginea DN 17, pe raza localității de domiciliu, a fost victima unui accident de circulație, iar autorul a părăsit locul faptei.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că duminică, în jurul orei 08.00, Gabriel S., de 29 ani, din comuna Poiana Stampei, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, ajungând la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere, pe fondul neatenției, a accidentat-o pe bătrână, care se deplasa pe marginea din partea dreaptă a părții carosabile.
După impact, conducătorul auto a oprit, s-a uitat la bătrână și, întrucât aceasta s-a ridicat, el a plecat acasă.
Victima a fost diagnosticată la spital cu: „fractură a antebrațului stâng”, necesitând pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat luni cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, dar i s-au recoltat și probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
„Autorul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și vătămare corporală din culpă”, se precizează în comunicatul poliției.