Șoferii care vor fi identificați în trafic cu mașini neechipate cu cauciucuri de iarnă sau all seasons vor fi amendați. Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, ieri, la Suceava, că potrivit prevederilor legale, șoferii vor fi amendați dacă vor fi descoperiți în trafic că circulă cu mașini fără cauciucuri adaptate condițiilor de iarnă, pe tronsoane pe care există zăpadă sau gheață. Boagiu a spus că sunt acceptate atât cauciucurile de iarnă, cât și cele all seasons.
„Ministrul a propus spre aprobare o lege, iar în acest moment ne supunem cu toții prevederilor legale. Eu am făcut o propunere, ea a fost acceptată, e adevărat că nu în forma pe care am propus-o inițial”, a spus Boagiu. Ministrul Transporturilor a subliniat că atât aceste prevederi legale, cât și indicatoarele rutiere montate pe drumurile din județ au rolul de a-i proteja pe participanții la trafic. „Este o măsură care vizează foarte mult siguranța cetățeanului în trafic. Nu vreau să invoc nume, dar foarte de curând am văzut ce înseamnă să nu fii echipat corespunzător”, a precizat Anca Boagiu.
Ea a adăugat că șoferii trebuie să respecte indicatoarele rutiere pe care le montează poliția și drumarii. „Din păcate, ne și place foarte tare viteza în România, chiar dacă avem restricții. Să știți că atunci când cei de la Poliție, împreună cu cei de la Drumuri, ne pun indicatoare pe drumurile publice și ne avertizează că trebuie să mergem cu o anumită viteză, o fac atât pentru siguranța noastră, cât și pentru siguranța celorlalți participanți la trafic pe care putem oricând să-i punem în pericol dacă nu respectăm ceea ce indică semnele rutiere”, a încheiat Boagiu.