– Dintre cei 65 de șoferi suceveni care s-au prezentat la poliție pentru a da examenul fără de care nu-și pot recăpăta permisul de conducere suspendat, numai 10 au reușit să promoveze
– De la intrarea în vigoare a noului Cod Rutier, nu mai puțin de 145 de șoferi din Suceava s-au ales cu permisul de conducere suspendat, fiind nevoiți acum să susțină noi teste de legislație
Nu reușesc să treacă un test fără de care nu-și pot recăpăta permisul de conducere, suspendat pentru că au încălcat flagrant noua legislație rutieră. Din decembrie și până acum, perioadă în care au fost aplicate prevederile noului Cod Rutier, nu mai puțin de 145 de șoferi din județul Suceava s-au ales cu permisul de conducere suspendat. Conform noii legislații, acești conducători auto sunt obligați să susțină un test de verificare a cunoștințelor rutiere, permisul putând fi recuperat numai după trecerea testului. Acest fapt, deși intens anunțat, nu prea a fost luat în serios de șoferi, dovadă stând și situația de la nivelul județului Suceava. În perioada amintită, la examenele organizate în fiecare marți și joi la sediul Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, s-au prezentat numai 65 dintre „pedepsiți”, și doar 10 dintre ai au și promovat. În aceste condiții, mulți dintre șoferii care au rămas fără permis la începutul lunii decembrie, și care au primit o suspendare pentru 30 de zile, nu pot conduce din nou, trebuind să se prezinte la examen până când îl vor promova. Conform prevederilor legale, șoferii au dreptul să susțină două teste de legislație rutieră în fiecare săptămână, practic putându-se prezenta la fiecare din examenele organizate de Serviciul de Poliție Rutieră Suceava. „Șoferii noștri nu au luat în serios acest examen și nu au aprofundat legislația rutieră. Acum însă realizează pe pielea lor că dacă nu se pun la punct cu prevederile noii legislații nu își vor mai recăpăta permisul”, ne-a declarat Romeo Butnariu, șeful Poliției Rutiere Suceava. Acesta a ținut să precizeze că întrebările frecvente din testul de examinare sunt legate de noile prevederi ale legislației rutiere, dar și despre cauzele care conduc la acordarea punctelor de penalizare. Cei examinați primesc un set de 15 întrebări, pentru a promova trebuind să răspundă la minimum 13 întrebări.
– Trecerea pe roșu atrage suspendarea automată a permisului
Trebuie spus că obligativitatea susținerii unui test de legislație rutieră după suspendarea permisului de conducere este valabilă numai în cazul abaterilor grave, care duc la suspendarea directă a permisului de conducere. Suspendarea directă se aplică pe o perioadă cuprinsă între 30 și 90 de zile. Șoferii surprinși că trec pe culoarea roșie a semaforului se aleg cu suspendarea carnetului pentru 30 de zile, aceeași regulă fiind valabilă și în cazul depășirilor neregulamentare sau a neacordării priorității pietonilor care trec prin loc permis, pe același sens pe care se deplasează și mașina. Cu suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile se aleg șoferii care nu respectă regulile privind depășirea sau trecerea pe roșu, dacă se produce un accident, precum și conducătorii auto care nu respectă interdicțiile temporare de circulație pe un drum național sau cei care încurcă coloanele oficiale. Interdicția de a circula pe un drum public timp de 90 de zile se aplică șoferilor care ies în trafic cu mașini ce au defecțiuni grave la sistemele de direcție și de frânare, precum și cei care nu respectă indicațiile de la trecerile de nivel de cale ferată. De asemenea, rămân fără permis timp de 90 de zile și șoferii care depășesc cu 50 de kilometri la oră limitele de viteză dar și cei prinși beți la volan. În cazul în care un șofer rămâne fără permis ca urmare a acumulării de 15 puncte de penalizare, nu se impune susținerea testului.






