Posesorii de autovehicule nu vor fi obligați să echipeze mașinile cu anvelope de iarnă în acest sezon, măsura urmând să intre în vigoare la 1 noiembrie 2011, însă vor plăti amenzi dacă vor provoca pagube din cauza nedotării corespunzătoare a vehiculului.
„Șoferii nu sunt obligați să aibă anvelope de iarnă, dar dacă vor provoca un accident, vor derapa sau vor bloca drumul vor plăti amenzi, precum și cheltuielile de degajare a drumului. Amenzile sunt între 4 milioane și 20 de milioane de lei vechi. Totodată, în cazul deteriorării mașinii într-un accident, proprietarii nu vor mai fi despăgubiți de companiile de asigurare dacă nu au mașinile echipate corespunzător”, a declarat joi Ministrul transporturilor, Anca Boagiu.
Boagiu s-a întâlnit joi cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor din transporturi, în urma discuțiilor convenindu-se ca proiectul privind echiparea mașinilor cu anvelope de iarnă să fie modificat. O nouă întâlnire va avea loc peste o săptămână.
Ministrul Transporturilor a precizat că anvelopele de iarnă vor fi obligatorii pentru circulația pe drumurile din afara orașelor.
Boagiu a mai spus că va fi înființat un corp unic de control în trafic, care va reuni inspectori din ARR, registrului Auto Român și CNADNR.
Ministerul transporturilor a prezentat recent un proiect de OUG care prevedea că șoferii de autoturisme și camioane vor fi obligați să utilizeze anvelopele de iarnă în perioada 1 noiembrie-31 martie, în caz contrar urmând să plătească amenzi cuprinse între 2.500 lei și 4.000 de lei, și să achite daunele aduse elementelor care compun drumul dacă nu au asigurare.
Șoferii nu vor fi obligați să echipeze mașinile cu anvelope de iarnă în acest sezon
