– Consilierii locali au decis că staționarea costă și banii vor fi încasați de un agent economic
– În municipiu nu există însă nici o parcare specializată
Șoferii de autovehicule mari care tranzitează municipiul Cîmpulung Moldovenesc sau lucrează în localitate vor avea de la 1 octombrie o viață grea. Nu mai pot parca tirul acasă ca să tragă un pui de somn, nu mai pot trage pe dreapta lângă o cârciumă ca să mănânce o ciorbă la repezeală și, în nici un caz, nu le va tihni nici o “activitate recreativă” desfășurată în cabină pe vreo străduță laterală sau pe vreun maidan. Staționarea autovehiculelor grele pe străzi sau în alte locuri aparținând domeniului public este interzisă în municipiul Câmpulung Moldovenesc începând cu 1 octombrie a.c., iar încălcarea acestei prevederi a unei recente Hotărâri a Consiliului Local va atrage amenzi în valoare de 500-700 lei noi. Staționarea va putea fi făcută numai contra cost, la un agent economic care va asigura și blocarea, ridicarea și transportarea autovehiculelor și remorcilor depistate ca staționate ilegal. Primarul municipiului, Gabriel Constantin Șerban spune că firma în cauză va fi aleasă prin licitație. Legislativul câmpulungean a luat această decizie deși în localitate nu există nici o parcare amenajată pentru vehicule de mare tonaj. Motivația edililor câmpulungeni este că prea mulți șoferi de tir blochează străzile stațiunii turistice pentru că își parchează vehiculele grele acasă sau în apropierea locurilor de cazare.





