Concluzie poliție

Șoferii de taxi din Suceava, „campioni” la încălcarea regulilor de circulație



Comisarul Liviu Sfichi, șeful Serviciului de Poliție Rutieră Suceava
Comisarul Liviu Sfichi, șeful Serviciului de Poliție Rutieră Suceava

O parte a șoferilor de taxi din municipiul Suceava ignoră total regulile de circulație, punând în pericol călătorii, dar și pe ceilalți participanții la trafic. Aceasta este concluzia la care au ajuns mai marii Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, după raportările făcute de agenții care acționează în trafic, în municipiul reședință de județ.
„Avem o problemă serioasă cu aceste mașini, în Suceava taxiurile rulează cu cea mai mare viteză și mulți șoferi încalcă zilnic regulile de circulație. Am luat hotărârea ca patrulele din cadrul Serviciului Rutier să acționeze zilnic, câte două-trei ore, în zonele în care stau taximetriștii și să aplice sancțiuni drastice în cazul celor care și-au făcut un obicei din a nu respecta nici o regulă de circulație”, ne-a declarat comisarul Liviu Sfichi, șeful Serviciului de Poliție Rutieră Suceava.
Cum forțează taximetriștii nota în trafic
Comisarul Sfichi ne-a prezentat și cazul concret al unui șofer de taxi lăsat fără permis de conducere acum două zile. Vlad C., în vârstă de 21 de ani, a fost observat de o patrulă de poliție, pe strada Mihai Viteazul, în fața Colegiului Național „Petru Rareș”, în timp ce depășea o mașină pe trecerea de pietoni. Conform constatării agentului care l-a oprit, până să fie tras pe dreapta, aproape de Cinematograf, șoferul mai depășise neregulamentar o coloană de mașini. Șoferul de 21 de ani a fost amendat și s-a dispus reținerea permisului său de conducere, pe o perioadă de 30 de zile.
Forțarea semaforului, depășirea coloanelor de mașini inclusiv pe trecerile de pietoni, parcările neregulamentare și viteza excesivă de rulare, mai ales pe timp de noapte, sunt abaterile pe care șoferii de taxi le comit cel mai adesea în trafic.
De asemenea, probleme mai sunt și cu foliile ori reclamele aplicate pe geamurile mașinilor, care obturează vizibilitatea.
Legislația privind atestarea unui taximetrist, considerată permisivă
Din statisticile Poliției Rutiere rezultă că în ultima perioadă taximetriștii din Suceava nu au fost implicați în accidente rutiere grave, acțiunile dispuse în aceste zile având tocmai scopul de a preveni producerea evenimentelor rutiere de acest gen.
Șeful Serviciului de Poliție Rutieră a mai spus că acțiunile de control printre taximetriști vor continua până când se va reuși o disciplinare a acestora, deși în opinia sa marea problemă este legată de legislația mult prea permisivă în ceea ce privește experiența pe care trebuie să o aibă un șofer de taxi.
Conform actualelor prevederi legale, poate obține licență de șofer de taxi un tânăr care a împlinit 21 de ani și are permis de conducere de minimum doi ani.
Comisarul Sfichi a mai ținut să sublinieze că poliția nu generalizează atunci când vine vorba de șoferii de taxi, fiind convins că printre aceștia se găsesc și conducători auto profesioniști, care nu forțează nota în goana după călători
În prezent, în municipiul Suceava sunt eliberate 370 de licențe taxi.



Recomandări